Add parallel Print Page Options

Noi piedici

Nu pusesem(A) încă uşile porţilor când Sanbalat, Tobia, Gheşem, Arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit(B) că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nicio spărtură. Atunci, Sanbalat şi Gheşem au trimis(C) să-mi spună: „Vino şi să ne întâlnim în satele din valea Ono(D). Îşi puseseră(E) de gând să-mi facă rău.” Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă pogor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.” Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns. Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mână o scrisoare deschisă. În ea era scris: „Se răspândeşte zvonul printre popoare şi Gaşmu spune că tu(F) şi iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor şi că ai pus chiar proroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului. Vino dar şi să ne sfătuim împreună.” Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!” Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Li se va înmuia inima, şi lucrarea nu se va face.” Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă! 10 M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese şi a zis: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului, căci vin să te omoare şi au să vină noaptea să te omoare.” 11 Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!” 12 Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea. Ci a prorocit(G) aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint. 13 Şi, câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem şi că am să urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume ca să mă umple de ocară. 14 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule(H), de Tobia şi de Sanbalat şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, prorociţa(I), şi de ceilalţi proroci care căutau să mă sperie! 15 Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile. 16 Când(J) au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult şi au cunoscut(K) că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru. 17 În vremea aceea erau unii fruntaşi din Iudeea care trimiteau deseori scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori de la el. 18 Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Şecania, fiul lui Arah, şi fiul său Iohanan luase pe fata lui Meşulam, fiul lui Berechia. 19 Vorbeau bine de el chiar în faţa mea şi-i spuneau cuvintele mele. Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze.