Cel mai mare în Împărăţia cerurilor

18 În clipa aceea^(A), ucenicii s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” ² Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor ³ şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă^(B) nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. ⁴ De aceea, oricine^(C) se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. ⁵ Şi oricine^(D) va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu Mă primeşte pe Mine. ⁶ Dar^(E) pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. ⁷ Vai de lume, din pricina prilejurilor^(F) de păcătuire, fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire! Dar vai^(G) de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! ⁸ Acum, dacă^(H) mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic. ⁹ Şi, dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei.

Pilda cu oaia rătăcită

¹⁰ Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii^(I) lor în ceruri văd^(J) pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri. ¹¹ Fiindcă^(K) Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut. ¹² Ce^(L) credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită? ¹³ Şi^(M), dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea, decât de cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră. ¹⁴ Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

Iertarea greşelilor

¹⁵ Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai^(N) câştigat pe fratele tău. ¹⁶ Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă^(O) să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. ¹⁷ Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân^(P) şi ca un vameş. ¹⁸ Adevărat vă spun că orice^(Q) veţi lega pe pământ va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. ¹⁹ Vă^(R) mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi^(S) dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. ²⁰ Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în^[a] Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”

Pilda robului nemilostiv

²¹ Atunci, Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până^(T) la şapte ori?” ²² Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci^(U) până la şaptezeci de ori câte şapte. ²³ De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. ²⁴ A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni^[b]. ²⁵ Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l^(V) vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. ²⁶ Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: ‘Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot’. ²⁷ Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. ²⁸ Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: ‘Plăteşte-mi ce-mi eşti dator’. ²⁹ Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: ‘Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti’. ³⁰ Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă până va plăti datoria. ³¹ Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. ³² Atunci, stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: ‘Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. ³³ Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?’ ³⁴ Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. ³⁵ Tot aşa^(W) vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”