Împotriva Damascului

17 Prorocie^(A) împotriva Damascului:

„Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături; ² cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor, care se culcă nestingherite^(B) acolo. ³ S-a isprăvit cu cetăţuia^(C) lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului, dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel – zice Domnul oştirilor. ⁴ În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită şi grăsimea^(D) cărnii lui va pieri. ⁵ Se va^(E) întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul şi braţul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim; ⁶ vor^(F) mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe vârful crengilor, patru sau cinci în ramurile cu roade”, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel. ⁷ În ziua aceea, omul se va uita^(G) spre Făcătorul său şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; ⁸ nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astarteei şi la stâlpii închinaţi soarelui. ⁹ În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure şi de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie! ¹⁰ Căci ai uitat pe Dumnezeul^(H) mântuirii tale şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute şi ai sădit butuci străini. ¹¹ Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard şi, în curând, i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: şi durerea este fără leac. ¹² Vai, ce vuiet de popoare multe, care urlă cum^(I) urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc nişte ape puternice. ¹³ Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră^(J) Dumnezeu, ele fug departe, izgonite^(K) ca pleava de pe munţi, la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej. ¹⁴ Spre seară, vine o prăpădenie neaşteptată şi până dimineaţa nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie şi soarta celor ce ne jefuiesc.