39 Ştii tu când nasc caprele de munte?
    Vezi tu când zămislesc cerboaicele?
Numeri tu lunile în care sunt însărcinate,
    ştii tu vremea când trebuie să nască?
Ele se pleacă şi-şi fată puii
    şi durerile lor se sfârşesc.
Puii lor se întăresc şi cresc în sălbăticie;
    se duc şi nu se mai întorc la ele.

Cine a lăsat liber măgarul sălbatic?
    Cine i-a desfăcut legăturile?
I-am dat pustia drept casă,
    ţinutul sărat[a] drept locuinţă.
Râde de zarva din cetate;
    nu aude glasul celui ce mână.
Străbate munţii pentru păşune
    şi caută tot ce este verde.

Vrea bivolul sălbatic să te slujească?
    Stă el noaptea la ieslea ta?
10 Îl poţi lega cu funii ca să tragă la brazdă,
    va grăpa el bulgării din văi pentru tine?
11 Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare,
    vei lăsa în seama lui lucrul tău cel greu?
12 Crezi tu că se va reîntoarce
    şi că-ţi va strânge el grâul în aria ta?

13 Aripile struţului bat cu bucurie,
    deşi nu se compară cu aripile şi penele berzei.
14 El îşi lasă ouăle în pământ,
    le lasă să se încălzească în nisip,
15 uitând că piciorul cuiva le poate sparge
    şi că un animal sălbatic le poate călca în picioare.
16 Se poartă aspru cu puii lui, ca şi cum n-ar fi ai lui,
    nu-i pasă că truda lui poate fi în zadar,
17 pentru că Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune,
    nici nu i-a făcut parte de pricepere.
18 Când se ridică şi fuge,
    râde de cal şi de călăreţul lui.

19 Îi dai tu calului putere?
    Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă?
20 Îl faci tu să sară ca o lăcustă
    şi să răspândească groază cu nechezatul lui măreţ?
21 Mândru de puterea lui, el scurmă valea
    şi se aruncă asupra celor înarmaţi.
22 Râde în faţa fricii, nu se teme de nimic;
    nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23 Tolba cu săgeţi zăngăne pe el,
    lancea şi suliţa strălucesc.
24 Fierbe de aprindere, mănâncă pământul,
    n-are astâmpăr când sună trâmbiţa.
25 La sunetul trâmbiţei el nechează.
    De departe adulmecă bătălia,
        tunetul comandanţilor şi strigătul de luptă.

26 Prin înţelepciunea ta zboară şoimul
    şi îşi întinde aripile spre sud?
27 La porunca ta se înalţă vulturul
    şi îşi face cuibul pe înălţimi?
28 El are casa pe stâncă, acolo îşi are locuinţa,
    pe vârful stâncilor şi pe întărituri.
29 De acolo caută prada,
    ochii lui o văd din depărtări.
30 Puii lui îi beau sângele;
    unde sunt stârvuri, acolo e şi el.“

Footnotes

  1. Iov 39:6 Sau: ţinutul fără vegetaţie