Iov 7  Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

7 Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş^(A)
şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
² Cum suspină robul după umbră,
cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
³ aşa am eu parte de luni de durere^(B),
şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
⁴ Mă culc şi zic:
‘Când mă voi scula^(C)?
Când se va sfârşi noaptea?’
Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
⁵ Trupul mi se acoperă^(D) cu viermi şi cu o coajă pământoasă,
pielea-mi crapă şi se desface.
⁶ Zilele mele^(E) zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului,
se duc şi nu mai am nicio nădejde!
⁷ Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea^(F) este doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
⁸ Ochiul^(G) care mă priveşte nu mă va mai privi;
ochiul tău mă va căuta şi nu voi mai fi.
⁹ Cum se risipeşte norul şi trece,
aşa nu se va mai ridica cel ce se^(H) pogoară în Locuinţa morţilor!
¹⁰ Nu se va mai întoarce în casa lui
şi nu-şi va mai cunoaşte locul^(I) în care locuia.
¹¹ De aceea nu-mi^(J) voi ţine gura,
ci voi vorbi în neliniştea inimii mele,
mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
¹² Oare o mare sunt eu sau un balaur de mare,
de-ai pus strajă în jurul meu?
¹³ Când^(K) zic: ‘Patul mă va uşura,
culcuşul îmi va alina durerile’,
¹⁴ atunci mă înspăimânţi prin vise,
mă îngrozeşti prin vedenii.
¹⁵ Ah, aş vrea mai bine gâtuirea,
mai bine moartea decât aceste oase!
¹⁶ Le dispreţuiesc^(L)!… Nu voi trăi în veci…
Lasă-mă^(M), căci doar o suflare mi-i viaţa^(N)!
¹⁷ Ce este^(O) omul ca să-Ţi pese atât de mult de el,
ca să iei seama la el,
¹⁸ să-l cercetezi în toate dimineţile
şi să-l încerci în toate clipele?
¹⁹ Când vei înceta odată să mă priveşti?
Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
²⁰ Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul^(P) oamenilor?
Pentru ce m-ai pus^(Q) ţintă săgeţilor Tale,
de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
²¹ Pentru ce nu-mi ierţi păcatul
şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea?
Căci voi adormi în ţărână
şi, când mă vei căuta, nu voi mai fi!”