Add parallel Print Page Options

Cuvântarea lui Elifaz către Iov

Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:

„Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
De multe ori tu ai învăţat pe alţii
şi ai întărit mâinile(A) slăbite.
Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau
şi ai întărit genunchii(B) care se îndoiau.
Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab!
Acum, când eşti atins tu, te tulburi!
Nu este frica(C) ta de Dumnezeu sprijinul tău?
Nădejdea(D) ta nu-i neprihănirea ta?
Adu-ţi aminte, te rog! Care nevinovat(E) a pierit?
Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
După câte am văzut eu, numai cei ce ară(F) fărădelegea
şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,
nimiciţi de vântul mâniei Lui.
10 Mugetul leilor încetează,
dinţii(G) puilor de lei sunt zdrobiţi!
11 Leul(H) bătrân piere din lipsă de pradă
şi puii leoaicei se risipesc.

Toţi oamenii sunt vinovaţi

12 Un cuvânt s-a furişat până la mine,
şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.
13 În clipa când(I) vedeniile de noapte frământă gândul,
când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,
14 m-a apucat groaza(J) şi spaima,
şi toate oasele mi-au tremurat.
15 Un duh a trecut pe lângă mine…
Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16 Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei.
Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:
17 ‘Fi-va omul(K) fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’
18 Dacă n-are încredere Dumnezeu(L) nici în slujitorii Săi,
dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,
19 cu cât(M) mai mult la cei ce locuiesc în case(N) de lut,
care îşi trag obârşia din ţărână
şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
20 De dimineaţă până seara sunt(O) zdrobiţi,
pier pentru totdeauna şi nimeni nu ţine seama de ei.
21 Li se(P) taie firul vieţii:
mor şi tot n-au căpătat înţelepciunea!(Q)