Iov 30  Nouă Traducere În Limba Română

30 Dar acum ei mă batjocoresc,
    ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinţi nu i-am considerat vrednici
    să-i pun printre câinii turmei mele.
² Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
    de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
³ Epuizaţi de sărăcie şi de foame,
    cutreierau pustia^[a],
        noaptea, prin locuri părăsite şi pustii,
⁴ smulgeau nalbă dintre arbuşti,
    mâncau chiar şi^[b] rădăcini de verigel.
⁵ Erau izgoniţi din mijlocul oamenilor,
    striga lumea după ei ca după nişte hoţi.
⁶ Ei locuiau în văi uscate,
    între stânci şi-n gropile pământului.
⁷ Urlau printre tufişuri,
    se îngrămădeau în mărăcini.
⁸ Fii ai nebunilor şi ai celor fără nume,
    ei au fost izgoniţi din ţară.

⁹ Dar acum ei cântă, râzând de mine;
    am devenit de pomină printre ei.
¹⁰ Mă urăsc, se îndepărtează de mine,
    nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.
¹¹ Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului^[c] şi m-a smerit,
    ei nu mai au frâu faţă de mine.
¹² La dreapta mea se ridică o gloată.^[d]
    Ei întind curse picioarelor mele
        şi ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
¹³ Îmi nimicesc cărările,
    îmi măresc necazul
        şi nimeni nu-i opreşte^[e].
¹⁴ Ajung la mine ca printr-o spărtură largă.
    Se rostogolesc printre dărâmături.
¹⁵ Spaimele mă copleşesc,
    demnitatea mi-e smulsă ca de vânt,
        siguranţa mea se risipeşte ca un nor.

¹⁶ Sufletul mi-e vărsat din mine,
    m-au cuprins zilele suferinţei.
¹⁷ Noaptea îmi străpunge oasele,
    iar durerile care mă rod n-au odihnă.
¹⁸ Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
    mă strânge ca gulerul de la tunică.
¹⁹ El m-a aruncat în noroi
    şi-am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
²⁰ Strig către Tine, dar Tu nu răspunzi;
    stau în picioare, dar Tu stai şi te uiţi la mine^[f].
²¹ Ai devenit crud cu mine,
    mă loveşti cu tăria mâinii Tale,
²² mă ridici deasupra vântului
    şi mă arunci în furia furtunii.
²³ Ştiu că mă duci la moarte,
    în locul hotărât pentru toţi cei vii.

²⁴ Nimeni nu întinde mâna unui om deznădăjduit,
    când strigă după ajutor în necazul său.
²⁵ N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
    N-a fost întristat sufletul meu pentru cel sărac?
²⁶ Dar când aşteptam binele, a venit răul
    şi când aşteptam lumina, a venit întunericul.
²⁷ Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
    zile de suferinţă vin peste mine.
²⁸ Umblu înnegrit, dar nu de soare.
    Mă ridic în adunare şi strig după ajutor.
²⁹ Am ajuns frate cu şacalii
    şi tovarăş cu struţii.
³⁰ Pielea mi se înnegreşte şi cade,
    şi oasele îmi ard de febră.
³¹ Lira îmi este instrument de jale,
    iar fluierul meu scoate sunete de plâns.