A A A A A
Bible Book List

Iosua 14Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Teritoriul repartizat în Cisiordania

14 Iată care sunt teritoriile primite drept moştenire de către israeliţi în Canaan, teritorii împărţite de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, şi de conducătorii clanurilor din seminţiile lui Israel. Moştenirea a fost împărţită prin tragere la sorţi, aşa cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate. Moise împărţise moştenirea celor două seminţii şi jumătate, de cealaltă parte a Iordanului; leviţilor nu le dăduse însă nici o moştenire printre ei, deoarece urmaşii lui Iosif alcătuiau două seminţii, şi anume Manase şi Efraim. Leviţii n-au primit nici un teritoriu în ţară, ci doar câteva cetăţi pentru locuit, împreună cu păşunile din jurul lor pentru turme şi cirezi. Aşadar, israeliţii împărţiseră ţara, întocmai cum îi poruncise Domnul lui Moise.

Teritoriul moştenit de Caleb

Urmaşii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i-a spus: „Tu ştii ce i-a zis Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine şi despre tine, pe când eram la Kadeş-Barnea. Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, robul Domnului, m-a trimis din Kadeş-Barnea ca să iscodesc ţara, iar eu i-am adus veşti potrivit cu ceea ce era în mintea mea. Fraţii mei care m-au însoţit au înmuiat inima poporului, însă eu L-am urmat întru totul pe Domnul, Dumnezeul meu. În acea zi, Moise mi-a jurat astfel: «Teritoriul pe care l-ai străbătut cu piciorul tău va fi moştenirea ta şi a urmaşilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat întru totul calea DOMNULui, Dumnezeul tău.»[a]

10 Acum, iată că Domnul m-a ţinut în viaţă aşa cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani, de când Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Moise, pe vremea când Israel străbătea pustia şi iată-mă astăzi, în vârstă de optzeci şi cinci de ani! 11 Sunt la fel de puternic astăzi ca şi în ziua în care Moise m-a trimis şi am tot atâta vigoare cât aveam atunci pentru a merge la luptă[b]. 12 Dă-mi deci această regiune muntoasă despre care a vorbit Domnul la acea vreme! Căci tu însuţi ai auzit încă de atunci cum că acolo trăiesc anachiţii[c], iar cetăţile sunt înalte şi fortificate. Poate că Domnul va fi cu mine şi îi voi izgoni, aşa cum a promis Domnul.“

13 Atunci Iosua l-a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune şi i-a dat Hebronul ca moştenire. 14 De atunci încoace, Hebronul a rămas moştenirea lui Caleb, fiul chenizitului Iefune, pentru că L-a urmat întru totul pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 15 Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba[d]; Arba fusese un om cu seamă printre anachiţi.

După aceea ţara s-a odihnit de război.

Footnotes:

  1. Iosua 14:9 Vezi Deut. 1:36
  2. Iosua 14:11 Sau: atunci fie pentru luptă, fie pentru călătorie (lit.: fie pentru luptă, fie pentru a ieşi şi a intra)
  3. Iosua 14:12 Vezi nota de la 11:21; şi în v. 15
  4. Iosua 14:15 Chiriat-Arba înseamnă Cetatea lui Arba
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes