Ioan 12
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Maria Îi toarnă mir pe picioare
12 Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde(A) era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. 2 Acolo, I-au(B) pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El. 3 Maria(C) a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei şi s-a umplut casa de mirosul mirului. 4 Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis: 5 „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” 6 Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea(D) punga, lua el ce se punea în ea. 7 Dar Isus a zis: „Lasă-o în pace, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. 8 Pe(E) săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.” 9 O mare mulţime de iudei au aflat că Isus era în Betania şi au venit acolo nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe(F) care-l înviase din morţi. 10 Preoţii cei mai de seamă(G) au hotărât să omoare şi pe Lazăr, 11 căci(H) din pricina lui mulţi iudei plecau de la ei şi credeau în Isus.
Intrarea lui Isus în Ierusalim
12 A doua zi(I), o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, 13 a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana(J)! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” 14 Isus a găsit(K) un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris: 15 „Nu(L) te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe”. 16 Ucenicii Lui n-au(M) înţeles aceste lucruri de la început, dar(N), după ce a fost proslăvit Isus, şi-au(O) adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El. 17 Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El. 18 Şi(P) norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta. 19 Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi(Q) că nu câştigaţi nimic. Iată că lumea se duce după El!”
Isus vorbeşte de moartea Sa
20 Nişte(R) greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic 21 s-au apropiat de Filip, care(S) era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus”. 22 Filip s-a dus şi a spus lui Andrei, apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus. 23 Drept răspuns, Isus le-a zis: „A(T) sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. 24 Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele(U) de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă. 25 Cine(V) îşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. 26 Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze şi unde(W) sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. 27 Acum(X), sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice: ‘Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta!’? Dar(Y) tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! 28 Tată, proslăveşte Numele Tău!”Şi(Z) din cer, s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” 29 Norodul, care stătea acolo şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” 30 Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta(AA), ci pentru voi. 31 Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul(AB) lumii acesteia va fi aruncat afară. 32 Şi după ce(AC) voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe(AD) toţi oamenii.” 33 Vorbind(AE) astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. 34 Norodul I-a răspuns: „Noi(AF) am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac. Cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?” 35 Isus le-a zis: „Lumina mai este(AG) puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi(AH) ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine(AI) umblă în întuneric nu ştie unde merge. 36 Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii(AJ) ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a(AK) ascuns de ei.
Necredinţa iudeilor
37 Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, 38 ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne(AL), cine a dat crezare propovăduirii noastre şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” 39 De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: 40 „Le-a(AM) orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.” 41 Isaia a spus aceste(AN) lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El. 42 Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El, dar de frica fariseilor(AO) nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. 43 Căci(AP) au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. 44 Iar Isus a strigat: „Cine(AQ) crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. 45 Şi cine(AR) Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 46 Eu(AS) am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. 47 Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu(AT) îl judec, căci Eu n-am(AU) venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. 48 Pe cine(AV) Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: – Cuvântul(AW), pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. 49 Căci Eu(AX) n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuşi Mi-a poruncit ce(AY) trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. 50 Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea, lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.”
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.