Ieremia 35
Nouă Traducere În Limba Română
Exemplul de credincioşie a recabiţilor
35 Iată Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului pe vremea lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: 2 „Du-te la familia recabiţilor, vorbeşte cu ei şi invită-i într-una din odăile din afara Casei Domnului; apoi dă-le să bea vin.“ 3 L-am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habaţinia, pe toţi fraţii săi şi pe toţi copiii săi – întreaga familie a recabiţilor – 4 şi i-am adus în Casa Domnului, în odaia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu. Aceasta era chiar lângă odaia conducătorilor şi deasupra odăii uşierului Maaseia, fiul lui Şalum. 5 Am pus înaintea familiei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi câteva cupe şi le-am zis:
– Beţi vin!
6 Dar ei mi-au răspuns:
– Noi nu bem vin deoarece strămoşul nostru Ionadab[a], fiul lui Recab, ne-a dat următoarea poruncă: „Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri. 7 De asemenea să nu zidiţi case, să nu însămânţaţi şi să nu plantaţi vii. Să nu aveţi nimic din toate acestea, ci să locuiţi în corturi toată viaţa voastră. Astfel veţi trăi multă vreme în ţara în care sunteţi străini!“ 8 Noi am ascultat de toate poruncile pe care ni le-a dat strămoşul nostru Ionadab, fiul lui Recab, astfel că nici noi, nici soţiile noastre, nici fiii şi nici fiicele noastre nu bem vin, 9 nu ne zidim case ca să le locuim şi nu avem nici vii, nici terenuri însămânţate, 10 ci locuim în corturi şi ascultăm cu fapta de tot ce ne-a poruncit strămoşul nostru Ionadab. 11 Dar, când Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a invadat ţara, ne-am zis: „Haidem să ne ducem la Ierusalim ca să scăpăm de oştirile caldeenilor şi ale arameilor!“ Aşa se face că acum locuim în Ierusalim.
12 Cuvântul Domnului a venit la Ieremia şi i-a zis: 13 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Du-te şi spune-le oamenilor din Iuda şi locuitorilor Ierusalimului astfel: ‘Nu vreţi să învăţaţi o lecţie şi să ascultaţi cuvintele Mele? zice Domnul. 14 Ionadab, fiul lui Recab, a poruncit urmaşilor săi să nu bea vin, iar aceştia păzesc porunca lui şi nu beau vin până în ziua de azi, căci ascultă de porunca strămoşului lor. Şi Eu v-am vorbit iarăşi şi iarăşi, dar voi nu M-aţi ascultat. 15 I-am trimis la voi iarăşi şi iarăşi pe toţi slujitorii Mei, profeţii. Ei v-au spus: ‘Întoarceţi-vă fiecare de la căile voastre rele, schimbaţi-vă faptele şi nu mai umblaţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi, ca astfel să locuiţi în ţara pe care v-am dat-o vouă şi strămoşilor voştri!’ Voi însă nu aţi luat aminte şi nu M-aţi ascultat. 16 Urmaşii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o strămoşul lor, dar poporul acesta nu Mă ascultă!’»“
17 „De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste Iuda şi peste toţi locuitorii Ierusalimului toate dezastrele pe care le-am rostit împotriva lor, pentru că le-am vorbit şi nu M-au ascultat, i-am chemat, dar ei nu au răspuns.»“
18 Atunci Ieremia a zis familiei recabiţilor: „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că aţi ascultat poruncile strămoşului vostru Ionadab, pentru că aţi păzit toate instrucţiunile şi aţi împlinit tot ce v-a poruncit, 19 Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea înaintea Mea, zice Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel!»“
Footnotes
- Ieremia 35:6 O variantă a numelui Iehonadab; peste tot în capitol
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.