
Geneza 6 Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN)Stricăciunea oamenilor6 Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, 2 fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. 3 Atunci, Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne[a] pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuşi[b], zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” 4 Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii; aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. 5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6 I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. 7 Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut.” Noe8 Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. 9 Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. 10 Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 11 Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin de silnicie. 12 Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. 13 Atunci, Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. 14 Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. 15 Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime. 16 Să faci corabiei o fereastră[c], sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corabiei şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus. 17 Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri. 18 Dar cu tine fac un legământ: să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. 19 Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. 20 Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă. 21 Şi tu ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.” 22 Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu. Footnotes:
Cross references:
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014 (RMNN) Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. |
Starting your free trial of Bible Gateway Plus is easy. You’re already logged in with your Bible Gateway account. The next step is to choose a monthly or yearly subscription, and then enter your payment information. Your credit card won’t be charged until the trial period is over. You can cancel anytime during the trial period.
Click the button below to continue.
You’ve already claimed your free trial of Bible Gateway Plus. To subscribe at our regular subscription rate, click the button below.
It looks like you’re already subscribed to Bible Gateway Plus! To manage your subscription, visit your Bible Gateway account settings.
Congratulations on your Bible Gateway account!
As an account holder, you can highlight Bible verses, mark your favorites, and take notes. Over the next few days, you’ll receive a few email tutorials on how to get the most out of your account.
For now, consider improving your experience even more by upgrading to Bible Gateway Plus! With Bible Gateway Plus, you gain instant access to a digital Bible study library, including complete notes from resources like the NIV Study Bible, the NKJV MacArthur Study Bible, and the abridged Expositor's Bible Commentary. Try it free for 30 days!
Three easy steps to start your free trial subscription to Bible Gateway Plus.