A A A A A
Bible Book List

Faptele Apostolilor 7Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Ştefan se adresează Sinedriului

Marele preot l-a întrebat:

– Aşa stau lucrurile?

El a răspuns:

– Fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S-a arătat strămoşului nostru Avraam în timp ce se afla în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi dintre rudeniile tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!“[a] Atunci el a ieşit din ţara caldeenilor[b] şi a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a mutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum, dar nu i-a dat în ea nici o moştenire, nici măcar o palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da ca posesiune, lui şi seminţei[c] lui după el, cu toate că nu avea nici un copil. Dumnezeu i-a spus că urmaşii lui vor locui ca străini într-o ţară străină şi că vor fi înrobiţi şi asupriţi timp de patru sute de ani[d]. „Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor ieşi de acolo şi Mi se vor închina Mie în locul acesta.“[e] Apoi i-a dat legământul circumciziei. Astfel, când i s-a născut Isaac, Avraam l-a circumcis în ziua a opta; apoi Isaac l-a circumcis pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

Patriarhii, fiind invidioşi pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el 10 şi l-a scăpat din toate necazurile lui; El i-a dat har şi înţelepciune în prezenţa lui Faraon, monarhul Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt şi peste toată casa lui. 11 A venit o foamete în tot Egiptul şi în Canaan; necazul era mare şi strămoşii noştri nu găseau de mâncare. 12 Iacov a auzit că în Egipt era grâu, aşa că i-a trimis acolo pe strămoşii noştri pentru prima oară. 13 Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif. 14 Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov precum şi întreaga familie, în număr de şaptezeci şi cinci de suflete[f]. 15 Şi astfel Iacov s-a coborât în Egipt, unde atât el, cât şi strămoşii noştri au murit. 16 Au fost mutaţi în Şehem şi puşi în mormântul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Hamor, în Şehem, în schimbul unei sume în argint. 17 Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam, poporul creştea şi se înmulţea tot mai mult în Egipt, 18 până când peste Egipt s-a ridicat un alt monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. 19 Acesta ne-a exploatat cu viclenie neamul şi i-a tratat rău pe strămoşii noştri, cerându-le să-şi abandoneze copiii, ca să nu mai trăiască. 20 În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său, 21 iar când a fost abandonat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe propriul ei fiu. 22 Moise a fost educat în toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi fapte.

23 Când avea patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorinţa să-i viziteze pe fraţii săi, pe israeliţi. 24 A văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate şi i-a luat apărarea; el l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean. 25 Credea că fraţii săi vor înţelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n-au înţeles. 26 În ziua următoare, i-a văzut pe doi bătându-se şi i-a îndemnat la pace, spunându-le: „Bărbaţilor, voi sunteţi fraţi; de ce vă faceţi rău unul altuia?“ 27 Dar cel ce-i făcea rău semenului său, l-a împins şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi? 28 Vrei să mă ucizi şi pe mine aşa cum l-ai ucis ieri pe egiptean“?[g] 29 Când a auzit aceasta, Moise a fugit şi a locuit ca străin în ţara Midian, unde i s-au născut doi fii.

30 După ce au trecut patruzeci de ani, i s-a arătat un înger[h] în pustia muntelui Sinai, într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. 31 Când a văzut tufişul, Moise s-a mirat de priveliştea aceea şi, în timp ce se apropia ca să se uite mai bine, glasul Domnului i-a vorbit astfel: 32 „Eu sunt Dumnezeul strămoşilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul) lui Isaac şi (Dumnezeul)[i] lui Iacov!“[j] Moise tremura şi nu îndrăznea să se uite. 33 Domnul i-a zis: „Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt! 34 Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit geamătul, aşa că M-am coborât să-l eliberez. Acum, vino, căci te voi trimite în Egipt!“[k] 35 Pe acest Moise, pe care ei îl respinseseră zicând: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător?“, pe el l-a trimis Dumnezeu drept conducător şi eliberator, cu ajutorul îngerului care i s-a arătat în tufiş. 36 El i-a scos din Egipt şi a făcut semne şi minuni în ţara Egiptului, la Marea Roşie[l] şi în pustie, timp de patruzeci de ani. 37 El este acelaşi Moise care le-a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie.“[m] 38 El este acela care a fost în adunare, în pustie, împreună cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu strămoşii noştri; şi el este cel care a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. 39 Strămoşii noştri însă n-au vrut să-l asculte, ci l-au respins şi, în inimile lor, s-au întors în Egipt. 40 Ei i-au spus lui Aaron: „Fă-ne nişte zei care să meargă înaintea noastră, căci nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului!“[n] 41 Şi în zilele acelea şi-au făcut un viţel, au adus jertfă acelui idol şi s-au bucurat de lucrările mâinilor lor. 42 Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a lăsat să se închine oştirii cerului, aşa cum este scris în Cartea Profeţilor:

„Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare,
    timp de patruzeci de ani în pustie, Casă a lui Israel?
43 Aţi purtat cortul lui Moloh
    şi steaua zeului vostru Refan,
        chipurile idoleşti pe care vi le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor!
De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Babilon!“[o]

44 Cortul Mărturiei era cu strămoşii noştri în pustie, aşa cum poruncise Cel Ce i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse. 45 Strămoşii noştri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le-a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoşilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David, 46 care a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să-I asigure Dumnezeului lui Iacov[p] un loc de locuit. 47 Solomon însă a fost cel care I-a construit o casă. 48 Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, aşa cum zice profetul:

49 „Cerul este tronul Meu,
    iar pământul este aşternutul picioarelor Mele!
Ce fel de casă Mi-aţi putea zidi voi Mie? zice Domnul.
    Sau unde va fi locul Meu de odihnă?
50 Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?“[q]

51 Oameni încăpăţânaţi, cu inima şi urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi! 52 Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, Cel ai Cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi acum, 53 voi, care aţi primit Legea poruncită prin îngeri, dar n-aţi ascultat de ea!

Lapidarea lui Ştefan

54 Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului[r] stând la dreapta lui Dumnezeu!“ 57 Atunci ei au început să strige cu glas tare şi n-au vrut să mai asculte, ci s-au repezit într-un singur gând asupra lui; 58 l-au scos afară din cetate şi l-au lovit cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. 59 Şi-l loveau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!“ 60 Apoi a căzut în genunchi şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!“ Şi spunând aceasta, a adormit.

Footnotes:

  1. Faptele Apostolilor 7:3 Vezi Gen. 12:1
  2. Faptele Apostolilor 7:4 Sau: babilonienilor
  3. Faptele Apostolilor 7:5 Termenul grecesc pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  4. Faptele Apostolilor 7:6 Vezi Ex. 12:40; este vorba, mai degrabă, de o cifră rotundă; vezi şi Gen. 15:16 şi nota
  5. Faptele Apostolilor 7:7 Vezi Gen. 15:13, 14
  6. Faptele Apostolilor 7:14 Vezi Gen. 46:27 şi nota; Ex. 1:5 şi nota
  7. Faptele Apostolilor 7:28 Vezi Ex. 2:14
  8. Faptele Apostolilor 7:30 În textul vechi-testamental la care face referire Ştefan (vezi Ex. 3:2) avem Îngerul Domnului. Sintagma mai apare şi în alte locuri în VT, în unele dintre acestea cu referire clară la Dumnezeu Însuşi (vezi Gen. 16, unde Îngerul Domnului este numit de către Agar, Dumnezeul Care mă vede); şi în vs. 35, 38
  9. Faptele Apostolilor 7:32 Vezi nota de la 3:13
  10. Faptele Apostolilor 7:32 Vezi Ex. 3:6
  11. Faptele Apostolilor 7:34 Vezi Ex. 3:5, 7, 8, 10
  12. Faptele Apostolilor 7:36 În textul ebraic la care face referire versetul avem: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau, mai probabil, Marea Algelor). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi Golful Aqaba este numit de localnici Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26
  13. Faptele Apostolilor 7:37 Vezi Deut. 18:15
  14. Faptele Apostolilor 7:40 Vezi Ex. 32:1
  15. Faptele Apostolilor 7:43 Vezi Am. 5:25-27; Ştefan citează din textul LXX, dar înlocuieşte Damascul (Am. 5:27) cu Babilonul, deoarece acesta din urmă a fost destinaţia finală a exilului poporului Israel. În contextul său, Amos a profeţit despre apropiatul exil asirian, care a avut drept destinaţie teritorii de dincolo de Damasc (vezi 2 Regi 17:6)
  16. Faptele Apostolilor 7:46 Unele mss timpurii conţin: casei lui Iacov
  17. Faptele Apostolilor 7:50 Vezi Is. 66:1, 2
  18. Faptele Apostolilor 7:56 Titlu mesianic pe care Isus Şi l-a atribuit (vezi Dan. 7:13-14); apare de peste 80 de ori în Evanghelii
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes