Faptele Apostolilor 7
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Cuvântarea de apărare a lui Ştefan
7 Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?” 2 Ştefan a răspuns: „Fraţilor(A) şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran. 3 Şi i-a zis: ‘Ieşi(B) din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta’. 4 El a ieşit atunci(C) din ţara haldeenilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum. 5 Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit(D) că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil. 6 Dumnezeu i-a spus că sămânţa(E) lui va locui într-o ţară străină, va fi robită şi va fi chinuită patru(F) sute de ani. 7 Dar neamul căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu. După aceea, vor ieşi şi-Mi vor(G) sluji în locul acesta. 8 Apoi i-a dat(H) legământul tăierii împrejur, şi astfel(I) Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta, Isaac(J) a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov şi Iacov(K) pe cei doisprezece patriarhi. 9 Iar(L) patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar(M) Dumnezeu a fost cu el 10 şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere(N) înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui. 11 A venit(O) o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde. 12 Iacov(P) a auzit că în Egipt era grâu şi a trimis pe părinţii noştri întâiaşi dată acolo. 13 Şi(Q) când au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi Faraon a aflat din ce neam era Iosif. 14 Apoi(R), Iosif a trimis să cheme pe tatăl său Iacov şi pe toată(S) familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete. 15 Iacov(T) s-a pogorât în Egipt, unde a murit(U), el şi părinţii noştri. 16 Şi(V) au fost strămutaţi la Sihem şi puşi în mormântul(W) pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor, în Sihem. 17 Se apropia vremea(X) când trebuia să se împlinească făgăduinţa pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a(Y) crescut şi s-a înmulţit în Egipt, 18 până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoştea pe Iosif. 19 Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru şi a chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi(Z) lepede pruncii, ca să nu trăiască.
Vremea lui Moise
20 Pe(AA) vremea aceasta s-a născut Moise, care era(AB) frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său. 21 Şi când a fost(AC) lepădat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe copilul ei. 22 Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic(AD) în cuvinte şi în fapte. 23 El(AE) avea patruzeci de ani când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel. 24 A văzut pe unul din ei suferind nedreptate, i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit şi a omorât pe egiptean. 25 Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le va da izbăvirea, dar n-au priceput. 26 A(AF) doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor şi i-a îndemnat la pace. ‘Oamenilor, a zis el, voi sunteţi fraţi, de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?’ 27 Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său l-a îmbrâncit şi i-a zis: ‘Cine(AG) te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi? 28 Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorât ieri pe egiptean?’ 29 La(AH) auzul acestor vorbe, Moise a fugit şi s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii. 30 Peste(AI) patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug. 31 Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului, 32 care i-a zis: ‘Eu(AJ) sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’. Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite. 33 Domnul(AK) i-a zis: ‘Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt. 34 Am(AL) văzut suferinţa poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele şi M-am pogorât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.’ 35 Pe acest Moise de care se lepădaseră ei, când au zis: ‘Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?’ Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul(AM) îngerului, care i se arătase în rug. 36 El(AN) i-a scos din Egipt şi a făcut(AO) minuni şi semne în Egipt, la(AP) Marea Roşie şi(AQ) în pustie, patruzeci de ani. 37 Acest Moise a zis fiilor lui Israel: ‘Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc(AR) ca mine: de el(AS) să ascultaţi’. 38 El(AT) este acela care, în adunarea israeliţilor din pustie, cu îngerul(AU) care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a(AV) primit cuvinte(AW) vii, ca să ni le dea nouă. 39 Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt 40 şi(AX) au zis lui Aaron: ‘Fă-ne nişte dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut’. 41 Şi(AY) în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor. 42 Atunci, Dumnezeu S-a(AZ) întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii(BA) cerului, după cum este scris în cartea prorocilor: ‘Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă(BB) a lui Israel? 43 Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.’ 44 Părinţii noştri aveau în pustie Cortul Întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l(BC) facă după chipul pe care-l văzuse. 45 Şi(BD) părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de neamurile pe(BE) care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri, şi a rămas acolo până în zilele lui David. 46 David(BF) a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a(BG) cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov. 47 Şi(BH) Solomon a fost acela care I-a zidit o casă. 48 Dar(BI) Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul: 49 ‘Cerul(BJ) este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? 50 N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?’ ”…
Uciderea lui Ştefan cu pietre
51 „Oameni tari(BK) la cerbice, netăiaţi împrejur(BL) cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. 52 Pe(BM) care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui(BN) Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât 53 voi, care(BO) aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…” 54 Când(BP) au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 Dar Ştefan, plin(BQ) de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată, văd(BR) cerurile deschise şi pe Fiul(BS) omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. 57 Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui. 58 L-au târât(BT) afară din cetate şi l-au(BU) ucis cu pietre. Martorii(BV) şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. 59 Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care(BW) se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte(BX) duhul meu!” 60 Apoi, a îngenuncheat(BY) şi a strigat cu glas tare: „Doamne(BZ), nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a adormit.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.