Add parallel Print Page Options

30 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, proroceşte şi spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Văitaţi-vă(A)!… Nenorocită zi! Căci se apropie(B) ziua, se apropie ziua Domnului, zi întunecoasă – aceasta va fi vremea neamurilor. Sabia va pătrunde în Egipt şi în Etiopia va fi groază când vor cădea morţii în Egipt, când i se vor ridica(C) bogăţiile şi i se vor răsturna(D) temeliile. Etiopia, Put, Lud, toată(E) Arabia, Cub şi fiii ţării unite cu ele vor cădea împreună cu ei loviţi de sabie.» Aşa vorbeşte Domnul: «Sprijinitorii Egiptului vor cădea şi mândria tăriei lui se va prăbuşi! Din Migdol(F) până la Siene vor cădea loviţi de sabie, zice Domnul Dumnezeu. Vor(G) fi pustiiţi între alte ţări pustiite şi cetăţile lui vor fi nimicite în mijlocul altor cetăţi nimicite. Şi vor şti că Eu sunt Domnul când voi pune foc în Egipt şi când toţi sprijinitorii lui vor fi zdrobiţi. În ziua aceea, nişte soli(H) se vor duce din partea mea cu corăbiile să tulbure Etiopia în liniştea ei şi-i va apuca spaimă mare în ziua Egiptului, căci iată că lucrurile acestea se întâmplă!» 10 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Voi pierde(I) mulţimea Egiptului prin mâna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului. 11 El şi poporul lui cu el, cel mai grozav(J) dintre popoare, vor fi trimişi să nimicească ţara. Vor scoate sabia împotriva Egiptului şi vor umple ţara de morţi. 12 Canalele le voi(K) seca, voi da ţara(L) în mâinile celor răi; voi pustii ţara cu tot ce cuprinde ea prin mâna străinilor. Eu, Domnul, am vorbit!» 13 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Voi nimici(M) idolii şi voi stârpi din Nof chipurile deşarte. Nu(N) va mai fi niciun voievod din ţara Egiptului şi voi răspândi(O) groaza în ţara Egiptului. 14 Voi pustii Patrosul(P), voi pune foc Ţoanului(Q) şi-Mi voi aduce la îndeplinire(R) judecăţile asupra Noului. 15 Îmi voi vărsa urgia asupra Sinului, cetăţuia Egiptului, şi voi nimici(S) cu desăvârşire mulţimea din No. 16 Voi pune foc(T) Egiptului; Sinul va fi cuprins de spaimă; No va fi deschis prin spărtură şi Noful, cucerit ziua nămiaza mare de vrăjmaşi. 17 Tinerii din On şi din Pi-Beset vor cădea ucişi de sabie şi cetăţile acestea se vor duce în robie. 18 La Tahpanes(U) se va întuneca ziua când voi sfărâma jugul Egiptului şi când se va sfârşi mândria tăriei lui; un nor va acoperi Tahpanesul şi cetăţile lui vor merge în robie. 19 Îmi voi aduce astfel la îndeplinire judecăţile asupra Egiptului şi vor şti că Eu sunt Domnul.»’ ” 20 În anul al unsprezecelea, în ziua a şaptea a lunii întâi, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 21 „Fiul omului, am(V) frânt braţul lui Faraon, împăratul Egiptului, şi iată că nu-i vor lega(W) rana ca să se vindece, nu-l vor obloji cu legături, nu-l vor lega ca să se întremeze şi să poată mânui sabia. 22 De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Iată, am necaz pe Faraon, împăratul Egiptului, şi-i voi rupe(X) braţele, pe cel tare şi pe cel frânt, ca să-i cadă sabia din mână. 23 Iar pe egipteni îi voi(Y) împrăştia printre neamuri şi-i voi risipi în felurite ţări. 24 În schimb, voi întări braţele împăratului Babilonului şi-i voi pune o sabie în mână, iar braţele lui Faraon le voi frânge, ca să geamă înaintea lui cum gem cei răniţi de moarte. 25 Dar voi întări braţele împăratului Babilonului, iar braţele lui Faraon vor cădea. Şi vor şti(Z) că Eu sunt Domnul când voi pune sabia Mea în mâna împăratului Babilonului şi când o va întoarce împotriva ţării Egiptului. 26 Voi împrăştia(AA) pe egipteni printre neamuri, îi voi risipi în felurite ţări şi vor şti că Eu sunt Domnul.’ ”