Add parallel Print Page Options

Cântarea de laudă

15 Atunci(A), Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:

„Voi cânta(B) Domnului, căci Şi-a arătat slava:
A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de(C) laudă:
El m-a scăpat.
El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda.
El este Dumnezeul tatălui(D) meu: pe El Îl voi(E) preamări.
Domnul este un războinic(F) viteaz:
Numele(G) Lui este Domnul.
El a aruncat în mare carele(H) lui Faraon şi oastea lui;
Luptătorii lui aleşi(I) au fost înghiţiţi în Marea Roşie.
I-au acoperit(J) valurile
Şi s-au pogorât(K) în fundul apelor, ca o piatră.
Dreapta(L) Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria;
Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
Prin mărimea măreţiei(M) Tale,
Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi;
Îţi dezlănţui mânia
Şi ea-i mistuie(N) ca pe(O) o trestie.
La suflarea(P) nărilor Tale, s-au îngrămădit apele,
S-au ridicat talazurile(Q) ca un zid
Şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.
Vrăjmaşul(R) zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge,
Voi împărţi(S) prada de război;
Îmi voi răzbuna pe ei,
Voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!’
10 Dar Tu ai(T) suflat cu suflarea Ta
Şi marea(U) i-a acoperit;
Ca plumbul s-au afundat
În adâncimea apelor.
11 Cine(V) este ca Tine între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine minunat(W) în sfinţenie,
Bogat în fapte de laudă
Şi făcător(X) de minuni?
12 Tu Ţi-ai întins mâna(Y) dreaptă,
Şi i-a înghiţit pământul.
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai(Z) călăuzit
Şi ai izbăvit pe poporul acesta,
Iar prin puterea Ta îl îndrepţi
Spre(AA) locaşul sfinţeniei Tale.
14 Popoarele(AB) vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura:
Apucă groaza(AC) pe filisteni,
15 Se înspăimântă(AD) căpeteniile(AE) Edomului
Şi un tremur apucă pe(AF) războinicii lui Moab.
Toţi(AG) locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
16 Îi va apuca(AH) teama şi spaima;
Iar văzând măreţia braţului Tău,
Vor sta muţi ca(AI) o piatră,
Până va trece poporul Tău, Doamne!
Până va trece
Poporul, pe care Ţi l-ai(AJ) răscumpărat.
17 Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza(AK) pe muntele moştenirii Tale,
În locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne,
La Templul(AL) pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18 Şi Domnul(AM) va împărăţi în veac şi în veci de veci.
19 Căci caii(AN) lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare,
Şi Domnul(AO) a adus peste ei apele mării;
Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”

20 Maria(AP), prorociţa(AQ), sora lui Aaron, a(AR) luat în mână o timpană şi toate femeile au venit după ea cu(AS) timpane şi jucând.

21 Maria răspundea(AT) copiilor lui Israel(AU): „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava:

A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”

Apele de la Mara

22 Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustia(AV) Şur şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. 23 Au ajuns la(AW) Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea, locul acela a fost numit Mara (Amărăciune). 24 Poporul a cârtit(AX) împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” 25 Moise a strigat(AY) către Domnul, şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat(AZ) în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul(BA) poporului legi şi porunci şi acolo l-a pus la(BB) încercare. 26 El a zis: „Dacă(BC) vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile(BD) cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul(BE), care te vindecă.” 27 Au ajuns la(BF) Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.