Evrei 6

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

6 De aceea, să lăsăm^(A) adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte^(B) şi a credinţei în Dumnezeu, ² învăţătura despre^(C) botezuri, despre^(D) punerea mâinilor, despre învierea morţilor^(E) şi despre^(F) judecata veşnică. ³ Şi vom face lucrul acesta, dacă^(G) va voi Dumnezeu. ⁴ Căci cei ce au fost luminaţi^(H) odată, şi au gustat darul^(I) ceresc, şi s-au făcut părtaşi^(J) Duhului Sfânt, ⁵ şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor^(K), ⁶ şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi^(L) şi aduşi la pocăinţă, fiindcă^(M) ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit. ⁷ Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare^(N) de la Dumnezeu. ⁸ Dar^(O), dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. ⁹ Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. ¹⁰ Căci^(P) Dumnezeu^(Q) nu este nedrept ca să uite osteneala^(R) voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat^(S) şi ajutoraţi pe sfinţi. ¹¹ Dorim însă ca fiecare^(T) din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o^(U) deplină nădejde, ¹² aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc^(V) făgăduinţele. ¹³ Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a^(W) jurat pe Sine Însuşi ¹⁴ şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa”. ¹⁵ Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. ¹⁶ Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul^(X) este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. ¹⁷ De aceea, şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor^(Y) făgăduinţei nestrămutarea^(Z) hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, ¹⁸ pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă^(AA) înainte, ¹⁹ pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care^(AB) pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, ²⁰ unde^(AC) Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut^(AD) „Mare Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”.