Ecclesiast 3
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Orice lucru îşi are vremea lui
3 Toate îşi au vremea lor şi fiecare(A) lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. 2 Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea(B) ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. 3 Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; 4 plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; 5 aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea(C) ei; 6 căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; 7 ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea(D) ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; 8 iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul(E) îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei. 9 Ce(F) folos are cel ce munceşte din truda lui? 10 Am văzut(G) la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. 11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că(H) omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. 12 Am ajuns(I) să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor; 13 dar şi faptul că un om mănâncă(J) şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu. 14 Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic(K) de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. 15 Ce(L) este a mai fost şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.
Teme-te de Dumnezeu!
16 Am mai văzut(M) sub soare că, în locul rânduit pentru judecată, domneşte nelegiuirea şi că, în locul rânduit pentru dreptate, este răutate. 17 Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu(N) va judeca şi pe cel bun, şi pe cel rău, căci El a sorocit o vreme(O) pentru orice lucru şi pentru orice faptă.” 18 Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace. 19 Căci(P) soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deşertăciune. 20 Toate merg la un loc; toate(Q) au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână. 21 Cine(R) ştie dacă suflarea omului se suie în sus şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos, în pământ? 22 Aşa(S) că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se veselească de lucrările lui: aceasta(T) este partea lui. Căci(U) cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.