A A A A A
Bible Book List

Deuteronom 25Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

25 Când doi oameni se vor certa între ei, să se înfăţişeze la judecată şi să fie judecaţi. Să fie considerat drept cel nevinovat, iar cel vinovat să fie condamnat. Dacă cel vinovat merită să fie lovit, judecătorul să pună să-l întindă la pământ ca să fie lovit înaintea lui cu un număr de lovituri potrivit vinovăţiei lui, dar să nu i se dea mai mult de patruzeci de lovituri, pentru ca nu cumva, dându-i-se mai multe lovituri, fratele vostru să fie înjosit în ochii voştri.

Să nu legi gura boului în timp ce treieră grâul.

Legea leviratului

Dacă fraţii locuiesc împreună, iar unul dintre ei moare fără să aibă copii, soţia celui mort să nu se mărite în afara familiei. Fratele soţului ei trebuie să intre la ea[a] şi să se căsătorească cu ea, împlinindu-şi astfel datoria de cumnat faţă de aceasta. Întâiul născut pe care ea îl va naşte, va purta numele celui mort pentru ca să nu i se piardă numele în Israel.[b] Dacă bărbatul acesta nu va dori să se căsătorească cu soţia fratelui lui, atunci ea să se ducă la cei din sfatul bătrânilor, la porţile cetăţii şi să le spună: «Cumnatul meu nu vrea să ridice numele fratelui său în Israel şi nu doreşte să-şi împlinească datoria de cumnat.» Cei din sfatul bătrânilor cetăţii să-l cheme la ei şi să-i vorbească. Dacă el refuză în continuare să se căsătorească cu ea, cumnata lui să se apropie de el înaintea sfatului bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în faţă şi să-i spună: «Astfel se face bărbatului care nu vrea să ridice un moştenitor fratelui său.» 10 Familia lui va fi cunoscută în Israel ca «familia celui descălţat».

Diferite reglementări

11 Dacă doi oameni se vor lupta unul cu celălalt, iar soţia unuia dintre ei se va apropia ca să-şi scape soţul din mâna celui ce-l loveşte şi, întinzându-şi mâna, îl prinde pe acesta de părţile ruşinoase, 12 să-i tăiaţi mâna. Să nu vă fie milă de ea.

13 Să nu ai în sacul tău două greutăţi diferite: una mai grea şi alta mai uşoară. 14 Să nu ai în casă două unităţi de măsură diferite: una mai îngustă decât cealaltă. 15 Să ai o greutate adevărată şi dreaptă şi o unitate de măsură adevărată şi dreaptă, ca să trăieşti multe zile în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă. 16 Căci toţi aceia care fac astfel de lucruri, toţi aceia care fac ce nu este drept sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău.

17 Aduceţi-vă aminte ce v-au făcut amalekiţii pe drum, când aţi ieşit din Egipt. 18 Când eraţi obosiţi şi sleiţi de puteri, ei v-au întâlnit pe drum şi i-au atacat pe toţi cei care erau istoviţi în urma voastră; ei n-au avut nici o teamă de Dumnezeu. 19 Când Domnul, Dumnezeul vostru, vă va da odihnă de toţi duşmanii care sunt în jurul vostru, în ţara pe care El v-o dă drept moştenire, ca s-o stăpâniţi, să ştergeţi amintirea lui Amalek de sub cer. Să nu uitaţi lucrul acesta!

Footnotes:

  1. Deuteronom 25:5 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale
  2. Deuteronom 25:6 Legea leviratului (lat.: levir, „cumnat“) împiedica înstrăinarea posesiunii familiei şi îi asigura văduvei un trai sigur şi liniştit.
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes