Daniel 7
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Vedeniile lui Daniel
7 În anul dintâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat(A) un vis şi a avut vedenii(B) în mintea lui pe când era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie. 2 Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. 3 Şi patru fiare mari au ieşit(C) din mare, deosebite una de alta. 4 Cea dintâi semăna cu un(D) leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om. 5 Şi iată(E) că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură, între dinţi, şi i s-a zis: ‘Scoală-te, şi mănâncă multă carne!’ 6 După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete(F) şi i s-a dat stăpânire. 7 După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra(G) fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece(H) coarne. 8 M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt(I) corn mic a ieşit din mijlocul lor şi, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om(J) şi o gură(K) care vorbea cu trufie. 9 Mă uitam(L) la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit(M) de zile a şezut jos. Haina(N) Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile(O) Lui, ca un foc aprins. 10 Un râu(P) de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii(Q) de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata(R) şi s-au deschis cărţile. 11 Eu mă uitam(S) mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars. 12 Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit. 13 M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul(T) ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit(U) de zile şi a fost adus înaintea Lui. 14 I S-a(V) dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele(W), neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire(X) veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. 15 Eu, Daniel, m-am tulburat(Y) cu duhul şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. 16 M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel: 17 ‘Aceste(Z) patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ. 18 Dar(AA) sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.’ 19 În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra(AB) – care se deosebea de toate celelalte şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea – 20 şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei, asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne. 21 Am văzut, de asemenea, cum cornul(AC) acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit, 22 până(AD) când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut(AE) dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia. 23 El mi-a vorbit aşa: ‘Fiara a patra este o a patra împărăţie(AF) care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. 24 Cele zece coarne(AG) înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi. 25 El va rosti(AH) vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri(AI) pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta(AJ) să schimbe vremurile şi legea, şi sfinţii(AK) vor fi daţi în mâinile lui timp(AL) de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme. 26 Apoi va veni judecata(AM) şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. 27 Dar domnia(AN), stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui(AO) este o împărăţie veşnică şi toate puterile(AP) Îi vor sluji şi-L vor asculta!’ 28 Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile(AQ) mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei, dar am păstrat(AR) cuvintele acestea în inima mea.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.