O nouă viaţă în Cristos

Dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus, unde Cristos stă la dreapta lui Dumnezeu! Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi aţi murit, iar viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Când Cristos – viaţa voastră[a] – Se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu El în glorie.

De aceea, daţi morţii tot ceea ce aparţine firii voastre pământeşti: desfrâul, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, care este idolatrie. Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu (peste fiii neascultării)[b]. Acestea sunt căile pe care aţi umblat şi voi atunci când trăiaţi între ei, însă acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de cuvintele murdare care vă ies din gură. Nu vă minţiţi unul pe altul, pentru că v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi şi de faptele lui 10 şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaştere, după imaginea Creatorului său. 11 Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar[c], nici scit[d], nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul şi în toţi.

12 Aşadar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu răbdare! 13 Îngăduiţi-vă unul pe altul, iertaţi-vă unul pe altul ori de câte ori vreunul dintre voi are vreo nemulţumire împotriva altuia! Cum v-a iertat Domnul, aşa iertaţi-vă şi voi! 14 Dar, mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care le leagă pe toate într-o armonie perfectă! 15 Iar pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre; la ea aţi şi fost chemaţi, într-un singur trup. Şi fiţi mulţumitori! 16 Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din belşug! Învăţaţi-vă şi instruiţi-vă unul pe altul cu toată înţelepciunea! Cântaţi-I lui Dumnezeu cu mulţumire în inimile voastre cântece de laudă, imnuri, cântece duhovniceşti! 17 Tot ceea ce faceţi, cu vorba sau cu fapta, să faceţi în Numele Domnului Isus, mulţumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

Îndemnuri privind relaţiile din casa creştinului

18 Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri aşa cum se cuvine în Domnul! 19 Soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu fiţi aspri cu ele!

20 Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, pentru că lucrul acesta Îi place Domnului! 21 Părinţi, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă curajul!

22 Sclavilor, ascultaţi în toate de stăpânii voştri pământeşti, nu doar când sunteţi văzuţi de ei, ca nişte oameni care caută să placă altora, ci cu o inimă sinceră, în frică de Domnul. 23 Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, 24 ştiind că veţi primi ca răsplată moştenirea de la Domnul. Voi slujiţi Domnului Cristos. 25 Căci cel ce face rău va fi răsplătit după răul pe care l-a făcut; şi nu va fi nici un fel de părtinire.

Footnotes

  1. Coloseni 3:4 Unele mss conţin: noastră
  2. Coloseni 3:6 Unele mss importante nu conţin aceste cuvinte
  3. Coloseni 3:11 Termenul de barbar avea în lumea antică sensul general de „străin de rasa greacă“, între grec şi barbar existând o opoziţie etnică şi culturală, „barbar“ având adesea un sens peiorativ
  4. Coloseni 3:11 Sciţii erau văzuţi de către romani drept cei mai de pe urmă dintre barbari