A A A A A
Bible Book List

Apocalipsa 22Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

22 Atunci mi-a arătat râul apei vieţii, scânteind ca şi cristalul. El ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, trecând prin mijlocul străzii cetăţii. Pe fiecare mal al râului se afla pomul vieţii, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-şi rodul o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în cetate[a], iar robii Lui I se vor închina. Îi vor vedea faţa, iar Numele Lui va fi pe frunţile lor. Nu va mai fi noapte, nu vor mai avea nevoie de lumina lămpii şi nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Ei vor domni în vecii vecilor.

Mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeţilor, Şi-a trimis îngerul să le arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând.“

Isus vine în curând

„Iată, Eu vin curând! Ferice[b] de cel ce păzeşte cuvintele profeţiei din această carte!“

Eu, Ioan, sunt cel care am auzit şi am văzut aceste lucruri. Când le-am auzit şi le-am văzut, am căzut să mă închin la picioarele îngerului care mi le-a arătat. Dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt slujitor împreună cu tine, cu fraţii tăi, profeţii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!“ 10 Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele profeţiei din această carte, căci vremea este aproape. 11 Cel ce face rău, să facă rău şi mai departe; cel întinat să se întineze şi mai departe; cel drept să facă dreptate şi mai departe; iar cel sfânt să se sfinţească şi mai departe!“

12 „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. 13 Eu sunt Alfa şi Omega[c], Cel Dintâi şi Cel De Pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.

14 Ferice de cei ce-şi spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieţii şi să poată intra pe porţi în cetate! 15 Afară sunt câinii[d], vrăjitorii, cei desfrânaţi, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte şi practică minciuna.

16 Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul Meu ca să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Spiţa lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă[e].“ 17 Duhul şi Mireasa zic: „Vino!“, iar cel ce aude să zică: „Vino!“ Cel însetat, să vină; iar cel ce doreşte, să ia fără plată apa vieţii!

18 Depun mărturie înaintea oricui aude cuvintele profeţiei din această carte că, dacă cineva adaugă ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile descrise în această carte; 19 şi dacă cineva scoate din cuvintele cărţii acestei profeţii, Dumnezeu îi va lua partea de la pomul vieţii şi din Cetatea Sfântă, care sunt descrise în această carte.

20 Cel Ce depune mărturie cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând.“ Amin! Vino, Doamne Isuse!

21 Harul Domnului Isus să fie cu toţi!

Footnotes:

  1. Apocalipsa 22:3 Lit.: în ea
  2. Apocalipsa 22:7 Vezi nota de la 1:3
  3. Apocalipsa 22:13 Vezi nota de la 1:8; de remarcat că Isus Îşi atribuie aceleaşi cuvinte care, în 1:8 se referă la Dumnezeu
  4. Apocalipsa 22:15 Cuvântul este asociat adesea cu impuritatea spirituală sau morală; în Deut. 23:18 termenul se referă la un bărbat care practică prostituţia sacră
  5. Apocalipsa 22:16 Vezi Num. 24:17
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes