Add parallel Print Page Options

Împăraţii lui Israel şi Iuda, ucişi de Iehu

Prorocul Elisei a chemat pe unul din fiii(A) prorocilor şi i-a zis: „Încinge-ţi(B) mijlocul, ia cu tine sticluţa aceasta cu untdelemn şi du-te(C) la Ramot în Galaad. Când vei ajunge acolo, să cauţi să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fraţilor săi(D) şi să-l aduci într-o odaie, deoparte. Să iei(E) sticluţa cu untdelemn, să-l torni pe capul lui şi să zici: ‘Aşa(F) zice Domnul: «Te ung împărat al lui Israel!»’ Apoi să deschizi uşa şi să fugi fără să te opreşti.” Tânărul, slujitorul prorocului, a plecat în Ramot din Galaad. Când a ajuns, căpeteniile oştirii şedeau jos. El a zis: „Căpetenie, am să-ţi spun o vorbă.” Şi Iehu a zis: „Căruia dintre noi toţi?” El a răspuns: „Ţie, căpetenie.” Iehu s-a sculat şi a intrat în casă, şi tânărul i-a turnat untdelemnul pe cap, zicându-i: „Aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Te ung împărat al lui Israel, al poporului Domnului. Să nimiceşti casa stăpânului tău Ahab, şi voi răzbuna asupra Izabelei(G) sângele robilor Mei, prorocii, şi sângele tuturor slujitorilor Domnului. Toată casa lui Ahab va pieri; voi nimici(H) pe oricine ţine(I) de Ahab, fie rob(J), fie slobod în Israel, şi voi face casa lui Ahab asemenea casei lui Ieroboam(K), fiul lui Nebat, şi casei lui Baeşa(L), fiul lui Ahia. 10 Câinii vor mânca pe Izabela(M) în ogorul din Izreel şi nu va fi cine s-o îngroape’.” Apoi tânărul a deschis uşa şi a fugit. 11 Când a ieşit Iehu la slujitorii stăpânului său, ei i-au zis: „Toate bune? Pentru ce a venit nebunul(N) acesta la tine?” Iehu le-a răspuns: „Voi cunoaşteţi bine pe omul acesta şi ce poate spune.” 12 Dar ei au zis: „Minciună! Spune-ne dar!” Şi el a zis: „Mi-a vorbit aşa şi aşa, zicând: ‘Aşa zice Domnul: «Te ung împărat al lui Israel»’.” 13 Îndată şi-au luat, fiecare(O), hainele şi le-au pus sub Iehu, pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiţă şi au zis: „Iehu este împărat!” 14 Astfel a uneltit Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi, împotriva lui Ioram. Şi Ioram şi tot Israelul apărau Ramotul din Galaad împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. 15 Dar împăratul Ioram(P) se întorsese să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Iehu a zis: „Dacă voiţi, să nu lăsaţi pe nimeni să scape din cetate, ca să se ducă să dea de veste la Izreel.” 16 Şi Iehu s-a suit în carul lui şi a plecat la Izreel, căci Ioram era bolnav în pat acolo, şi Ahazia(Q), împăratul lui Iuda, se pogorâse să-l vadă. 17 Caraula pusă pe turnul lui Izreel a văzut ceata lui Iehu venind şi a zis: „Văd o ceată de oameni.” Ioram a zis: „Ia un călăreţ şi trimite-l înaintea lor să întrebe dacă este pace.” 18 Călăreţul s-a dus înaintea lui Iehu şi a zis: „Aşa zice împăratul: ‘Veniţi cu pace?’ ” Şi Iehu a răspuns: „Ce-ţi pasă de pace? Treci înapoia mea.” Caraula a dat de ştire şi a zis: „Solul s-a dus până la ei şi nu se mai întoarce.” 19 Ioram a trimis un al doilea călăreţ, care a ajuns la ei şi a zis: „Aşa zice împăratul: ‘Veniţi cu pace?’ ” Şi Iehu a răspuns: „Ce-ţi pasă de pace? Treci înapoia mea.” 20 Caraula a dat de ştire şi a zis: „S-a dus până la ei şi nu se întoarce. Şi alaiul este ca al lui Iehu, fiul lui Nimşi, căci mână ca un nebun.” 21 Atunci, Ioram a zis: „Înhamă!” Şi au pus caii la car. Ioram(R), împăratul lui Israel, şi Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieşit, fiecare în carul lui, înaintea lui Iehu şi l-au întâlnit în ogorul lui Nabot din Izreel. 22 Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: „Pace, Iehu?” Iehu a răspuns: „Ce pace! Câtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale Izabela şi mulţimea vrăjitoriilor ei!” 23 Ioram a sucit frânele şi a fugit zicând lui Ahazia: „Vânzare, Ahazia!” 24 Dar Iehu a pus mâna pe arc şi a lovit pe Ioram între umeri. Săgeata a ieşit prin inimă, şi Ioram a căzut în car. 25 Iehu a zis căpeteniei sale Bidcar: „Ia-l şi aruncă-l în ogorul lui Nabot din Izreel, căci adu-ţi aminte că, atunci când stăteam împreună, eu şi tu, călări pe cai înapoia tatălui său Ahab, Domnul(S) a rostit împotriva lui hotărârea aceasta: 26 ‘Am văzut ieri sângele lui Nabot şi sângele fiilor lui’, zice Domnul, ‘şi-ţi voi face la fel chiar în ogorul(T) acesta’, zice Domnul! Ia-l dar şi aruncă-l în ogor, după cuvântul Domnului.” 27 Ahazia, împăratul lui Iuda, când a văzut lucrul acesta, a fugit pe drumul care duce la casa din grădină. Iehu l-a urmărit şi a zis: „Loveşte-l şi pe el în car!” Şi l-au lovit la suişul Gur, lângă Ibleam. El a fugit la Meghido(U) şi a murit acolo. 28 Slujitorii lui l-au dus într-un car la Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul lui, cu părinţii lui, în cetatea lui David. 29 Ahazia se făcuse împărat al lui Iuda în anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab.

Izabela, aruncată de pe fereastră

30 Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, şi-a uns sprâncenele(V), şi-a împodobit capul şi se uita pe fereastră. 31 Pe când intra Iehu pe poartă, ea a zis: „Pace(W), noule Zimri, ucigaşul stăpânului său?” 32 El a ridicat faţa spre fereastră şi a zis: „Cine este pentru mine? Cine?” Şi doi sau trei dregători s-au uitat la el, apropiindu-se de fereastră. 33 El a zis: „Aruncaţi-o jos!” Ei au aruncat-o jos şi i-a ţâşnit sângele pe zid şi pe cai. Iehu a călcat-o în picioare. 34 Apoi a intrat, a mâncat şi a băut şi a zis: „Duceţi-vă de vedeţi pe blestemata aceea şi îngropaţi-o, căci este fată(X) de împărat.” 35 S-au dus s-o îngroape, dar n-au găsit din ea decât ţeasta capului, picioarele şi palmele mâinilor. 36 S-au întors şi au spus lui Iehu, care a zis: „Aşa spusese Domnul prin robul său Ilie, Tişbitul: ‘Câinii vor mânca în ogorul din Izreel(Y) carnea Izabelei, 37 şi hoitul Izabelei va fi ca gunoiul(Z) pe faţa ogoarelor, în ogorul din Izreel, aşa încât nu se va mai putea zice: «Aceasta este Izabela!»’ ”