A A A A A
Bible Book List

2 Tesaloniceni 2Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Omul fărădelegii

În ce priveşte venirea Domnului nostru Isus Cristos şi întâlnirea noastră cu El, vă cerem, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi sau tulburaţi aşa de repede în mintea voastră de vreun duh sau de vreo afirmaţie sau de vreo scrisoare ca venind din partea noastră, care spune că ziua Domnului a şi venit. Nimeni să nu vă înşele în nici un fel, pentru că acea zi nu va veni înainte să vină apostazia[a] şi înainte să fie descoperit omul fărădelegii[b], fiul distrugerii, cel care se opune şi se înalţă pe sine deasupra oricărui aşa-zis dumnezeu sau obiect al închinării. El se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, declarându-se pe sine însuşi Dumnezeu[c]. Nu vă amintiţi că v-am spus aceste lucruri când eram cu voi? Voi ştiţi ce-l împiedică să fie descoperit acum, înainte de vremea lui. Căci taina fărădelegii lucrează deja; trebuie doar ca cel care-l împiedică acum să fie dat la o parte. Şi atunci va fi descoperit cel fără de lege, pe care Domnul Isus îl va omorî cu suflarea gurii Sale şi-l va distruge când Se va arăta la venirea Sa. Venirea celui fără de lege va fi în conformitate cu lucrarea lui Satan[d], cu tot felul de puteri, semne şi miracole mincinoase 10 şi cu orice fel de înşelăciune a fărădelegii pentru cei ce pier, având în vedere că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11 De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, 12 aşa încât toţi cei care n-au crezut adevărul, ci şi-au găsit plăcerea în nedreptate, să fie condamnaţi.

Rămâneţi fermi!

13 Însă noi Îi mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţi iubiţi de Domnul, pentru că Dumnezeu v-a ales ca prim rod pentru mântuire[e], prin lucrarea de sfinţire a Duhului şi prin credinţa în adevăr. 14 La aceasta v-a chemat El prin Evanghelia pe care v-am vestit-o, astfel încât să aveţi parte de slava Domnului nostru Isus Cristos. 15 Aşadar, fraţilor, rămâneţi fermi şi păstraţi tradiţiile în care aţi fost învăţaţi, fie prin cuvânt, fie prin scrisoarea noastră. 16 Însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, Care ne-a iubit şi Care ne-a dat, prin harul Său, o încurajare veşnică şi o nădejde bună, 17 să vă încurajeze inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun!

Footnotes:

  1. 2 Tesaloniceni 2:3 Sau: răzvrătirea
  2. 2 Tesaloniceni 2:3 Cele mai multe mss conţin: omul păcatului, însă cele mai importante mss conţin varianta din text
  3. 2 Tesaloniceni 2:4 Sau: un dumnezeu; sau: divin
  4. 2 Tesaloniceni 2:9 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând Vrăjmaş sau Acuzator
  5. 2 Tesaloniceni 2:13 Unele mss conţin: pentru că Dumnezeu v-a ales de la început pentru mântuire
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes