A A A A A
Bible Book List

2 Samuel 24Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

David face numărătoarea poporului

24 Domnul[a] s-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel şi l-a stârnit pe David împotriva lor, spunându-i: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda!“

Regele le-a zis lui Ioab şi conducătorilor oştirii[b] care erau cu el:

– Mergeţi prin toate seminţiile lui Israel, de la Dan şi până la Beer-Şeba[c], şi faceţi numărătoarea poporului ca să ştiu la cât se ridică numărul lui!

Dar Ioab i-a zis regelui:

Domnul, Dumnezeul tău, să înmulţească poporul de o sută de ori mai mult şi fie ca stăpânul meu, regele, să vadă cu ochii săi lucrul acesta! Dar de ce doreşte stăpânul meu, regele, să facă acest lucru?

Însă porunca regelui dată lui Ioab şi conducătorilor oştirii a rămas de neclintit. Prin urmare Ioab şi conducătorii oştirii au plecat de la rege ca să facă numărătoarea lui Israel. După ce au trecut Iordanul şi-au aşezat tabăra la Aroer, la sud de cetate, în mijlocul unei vâlcele. După aceea, au traversat teritoriul Gad înspre Iazer. Au ajuns în Ghilad şi în teritoriul lui Tahtim-Hodşi, apoi la Dan-Iaan şi prin împrejurimi până înspre Sidon. Au ajuns până la cetatea Tir şi în toate cetăţile hiviţilor şi ale canaaniţilor, apoi s-au îndreptat înspre Beer-Şeba, în partea de sud a lui Iuda. Au străbătut astfel toată ţara şi, după nouă luni şi douăzeci de zile, s-au întors la Ierusalim. Ioab i-a dat regelui numărul bărbaţilor din popor: în Israel erau opt sute de mii de bărbaţi în stare să meargă la război, iar în Iuda – cinci sute de mii.

Pedeapsa Domnului

10 David s-a simţit mustrat în cugetul lui după ce făcuse numărătoarea poporului. El I-a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat prin ceea ce am făcut![d] Însă acum Doamne, iartă, Te rog, nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat întru totul ca un nebun!“ 11 În dimineaţa următoare, când David s-a trezit, Cuvântul Domnului a venit la profetul Gad, văzătorul lui David, spunându-i: 12 „Du-te şi spune-i lui David: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Trei nenorociri îţi pun înainte! Alege una dintre ele şi cu aceea te voi lovi!’»“ 13 Gad a venit la David şi l-a înştiinţat spunându-i:

– Ce alegi? Şapte[e] ani de foamete în ţară, trei luni în timpul cărora să fugi dinaintea duşmanilor tăi, şi ei să te urmărească sau trei zile în timpul cărora molima să fie în ţară? Acum gândeşte-te şi vezi ce trebuie să răspund Celui Ce m-a trimis!

14 – Sunt într-o mare strâmtorare, i-a răspuns David lui Gad. Mai bine să cădem în mâna Domnului, căci mila Lui este nemărginită, decât să cad în mâinile oamenilor!

15 Domnul a trimis molima în Israel, începând din acea dimineaţă şi până la încheierea timpului hotărât. De la Dan şi până la Beer-Şeba au murit din popor şaptezeci de mii de oameni. 16 În timp ce îngerul[f] avea mâna întinsă spre Ierusalim şi-l distrugea, Domnului I-a părut rău pentru acel dezastru şi i-a zis îngerului care distrugea poporul: „Destul! Retrage-ţi mâna!“ Îngerul Domnului era lângă aria iebusitului Aravna. 17 Văzându-l pe îngerul care lovea poporul, David I-a zis Domnului: „Iată că eu am păcătuit! Eu am săvârşit nelegiuirea! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea şi împotriva familiei mele!“

David zideşte un altar

18 Gad a venit la David în acea zi şi i-a zis:

– Du-te şi ridică-I Domnului un altar pe aria iebusitului Aravna!

19 David s-a dus şi a făcut după cuvântul pe care Domnul îl poruncise prin Gad. 20 Aravna s-a uitat şi l-a văzut pe rege şi pe slujitorii săi, venind înspre el. El a ieşit din arie şi s-a plecat cu faţa la pământ înaintea regelui. 21 El l-a întrebat:

– De ce a venit stăpânul meu, regele, la slujitorul său?

– Doresc să-ţi cumpăr aria, i-a răspuns David, pentru a zidi aici un altar Domnului ca astfel urgia care s-a abătut asupra poporului să înceteze.

22 – Stăpânul meu, regele, poate să ia şi să aducă ca jertfă tot ceea ce doreşte, i-a zis Aravna lui David. Aici sunt şi boii pentru arderea de tot, iar uneltele de treierat şi jugul vor ţine loc de lemne. 23 Toate acestea, o, rege, Aravna i le dă regelui. Apoi a mai zis: Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!

24 Regele însă i-a zis lui Aravna:

– Nu aşa! Vreau s-o cumpăr de la tine, plătindu-ţi! Nu voi aduce Domnului meu arderi de tot care să nu mă coste nimic!

Astfel, David a cumpărat aria şi boii cu cincizeci de şecheli de argint.[g] 25 Apoi David a zidit acolo un altar Domnului şi I-a adus arderi de tot şi jertfe de pace[h]. Domnul a răspuns astfel rugăciunilor făcute pentru ţară, iar urgia care era peste Israel a fost oprită.

Footnotes:

  1. 2 Samuel 24:1 TM; textul paralel din 1 Cron. 21:1 conţine: Satan (lit.: Vrăjmaşul sau Un vrăjmaş), cu referire fie la diavol, fie la o ameninţare externă care l-a determinat pe David să facă numărătoarea poporului
  2. 2 Samuel 24:2 LXX (vezi v. 4 şi 1 Cron. 21:2); TM: Ioab, conducătorul oştirii
  3. 2 Samuel 24:2 Vezi nota de la 3:10; şi în v. 15
  4. 2 Samuel 24:10 Vezi Ex. 30:12-13
  5. 2 Samuel 24:13 TM; LXX şi 1 Cron. 21:12: trei
  6. 2 Samuel 24:16 Sau: Îngerul; şi în v. 17
  7. 2 Samuel 24:24 Aproximativ 0,6 kg
  8. 2 Samuel 24:25 Vezi nota de la 6:17
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes