A A A A A
Bible Book List

2 Samuel 10Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Amoniţii şi arameii sunt învinşi

10 După aceea, regele amoniţilor a murit, iar în locul lui a domnit fiul său, Hanun. David a zis: „Voi da dovadă de loialitate faţă de Hanun, fiul lui Nahaş, tot aşa cum şi tatăl său a dat dovadă de loialitate faţă de mine.“ David şi-a trimis slujitorii ca să-l mângâie sufleteşte pe Hanun pentru moartea tatălui său. Când slujitorii lui David au ajuns în ţara amoniţilor, căpeteniile amonite i-au zis stăpânului lor, Hanun: „Chiar crezi că David doreşte să-l cinstească pe tatăl tău, trimiţându-ţi aceşti oameni ca să te mângâie sufleteşte? David i-a trimis la tine pe slujitorii lui mai degrabă ca să cerceteze cetatea, să o iscodească şi să o cucerească.“

Atunci Hanun i-a luat pe slujitorii lui David, le-a ras bărbile pe jumătate, le-a tăiat hainele pe jumătate, până la brâu, şi le-a dat drumul. Când David a fost înştiinţat de acest lucru, a trimis să le spună bărbaţilor care fuseseră atât de mult umiliţi: „Rămâneţi în Ierihon până ce vă va creşte din nou barba şi apoi să vă întoarceţi!“ Văzând că se făcuseră urâţi lui David, amoniţii au tocmit douăzeci de mii de pedestraşi aramei din Bet-Rehob şi din regatul arameu al Ţobei, pe regele din Maaca cu o mie de luptători şi încă douăsprezece mii de luptători dintre bărbaţii din Tob.

Când a auzit David acest lucru l-a trimis împotriva lor pe Ioab împreună cu toată oştirea, numai războinici viteji. Amoniţii au ieşit din cetate şi şi-au ocupat poziţiile de luptă în faţa porţii, în timp ce arameii din Ţoba şi Rehob, luptătorii din Tob şi cei din Maaca s-au aşezat în câmp deschis. Ioab a văzut că avea de luptat şi în faţă şi în spate. Prin urmare, a ales o parte dintre vitejii lui Israel şi i-a mobilizat împotriva arameilor, 10 iar restul oştirii a pus-o sub comanda fratelui său Abişai, mobilizând-o împotriva amoniţilor. 11 Ioab i-a zis lui Abişai: „Dacă arameii mă copleşesc, să-mi vii în ajutor, iar dacă amoniţii te copleşesc, voi veni eu în ajutorul tău. 12 Fii tare şi îmbărbătează-te pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru şi facă-se voia Domnului!“ 13 Când Ioab i-a atacat pe aramei cu oştirea lui, aceştia au fugit dinaintea lui. 14 Amoniţii, văzând că arameii dau bir cu fugiţii, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai şi s-au retras în cetate. Atunci Ioab a oprit lupta şi s-a întors la Ierusalim.

15 Văzând că au fost învinşi de Israel, arameii şi-au adunat toate forţele. 16 Hadad-Ezer a trimis după arameii de dincolo de râu[a] şi aceştia au venit la Helam, avându-l în fruntea lor pe Şobac, conducătorul oştirii lui Hadad-Ezer. 17 Când a aflat David acest lucru, i-a adunat pe toţi israeliţii, a trecut Iordanul şi a sosit la Helam. Arameii s-au aşezat în poziţie de luptă împotriva lui David şi s-au încleştat în luptă. 18 Arameii au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis arameilor şapte sute de oameni care conduceau carele şi patruzeci de mii de pedestraşi[b]. L-a rănit şi pe Şobac, conducătorul oştirii lor, care a şi murit acolo. 19 Văzând că au fost învinşi de Israel, regii vasali lui Hadad-Ezer au făcut pace cu Israel şi i s-au supus. Şi arameilor le-a fost frică să-i mai ajute pe amoniţi.

Footnotes:

  1. 2 Samuel 10:16 Eufrat
  2. 2 Samuel 10:18 LXX (vezi şi 1 Cron. 19:18); TM: călăreţi
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes