A A A A A
Bible Book List

2 Cronici 9Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Regina din Şeba îl vizitează pe Solomon

Când regina din Şeba a auzit despre faima lui Solomon, a venit la Ierusalim ca să-l încerce prin întrebări grele. Era însoţită de o caravană foarte numeroasă, având cu ea cămile încărcate cu mirodenii, foarte mult aur şi pietre preţioase; a venit la Solomon şi i-a vorbit despre tot ce avea pe inimă. Solomon i-a răspuns la toate întrebările; nu a fost nimic prea greu pe care Solomon să nu fi ştiut să i-l clarifice. Când regina din Şeba a văzut înţelepciunea lui Solomon, palatul pe care-l zidise, mâncarea de la masa lui, locuinţa slujitorilor săi, slujirea servitorilor săi şi veşmintele acestora, paharnicii lui şi veşmintele acestora şi arderile lui de tot pe care le aducea la Casa Domnului[a], i s-a tăiat răsuflarea. Apoi i-a zis regelui: „Aşadar, este adevărat ce am auzit despre faptele tale şi despre înţelepciunea ta! Dar nu am crezut aceste lucruri până când nu am venit şi până nu le-am văzut cu ochii mei. Iată însă că nu mi s-a spus nici măcar pe jumătate despre măreţia înţelepciunii tale! Tu ai mai mult decât se spune în zvonul pe care l-am auzit! Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericiţi sunt aceşti slujitori ai tăi care stau mereu înaintea ta şi care aud înţelepciunea ta! Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care Şi-a găsit plăcerea în tine, punându-te pe tronul Lui, ca să fii rege pentru Domnul, Dumnezeul tău. Dumnezeul tău îl iubeşte pe Israel şi vrea să-l statornicească pe vecie! El te-a pus rege peste ei ca să faci judecată şi dreptate.“

Şi ea i-a dăruit regelui o sută douăzeci de talanţi[b] de aur, o mare cantitate de mirodenii, precum şi pietre preţioase. Nu s-au mai văzut niciodată aşa mirodenii ca acelea pe care regina din Şeba i le-a dăruit regelui Solomon. 10 (Slujitorii lui Hiram şi slujitorii lui Solomon, cei care au adus aur din Ofir, au mai adus de acolo şi lemn de algum[c] şi pietre preţioase. 11 Din lemnul de algum regele a făcut trepte pentru Casa Domnului şi pentru palatul regelui, lire şi harfe pentru cântăreţi. Niciodată nu se mai văzuse aşa ceva în ţara lui Iuda.) 12 Regele Solomon i-a dat reginei din Şeba tot ce a dorit şi a cerut, mai mult decât a adus ea regelui. După aceea, ea a plecat şi s-a întors în ţara sa împreună cu slujitorii săi.

Fastul de la curtea lui Solomon

13 Cantitatea de aur care intra anual în vistieria lui Solomon era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi[d] de aur, 14 în afară de cel adus de negustori şi comercianţi. De asemenea, toţi regii Arabiei şi guvernatorii ţării îi aduceau aur şi argint lui Solomon. 15 Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, pentru fiecare scut folosind câte şase sute de şecheli[e] de aur bătut 16 şi trei sute de scuturi mici din aur bătut, pentru fiecare dintre aceste scuturi folosind câte trei sute de şecheli[f] de aur. Regele le-a pus în Palatul Pădurii Libanului.

17 Regele a mai făcut şi un tron mare din fildeş şi l-a poleit cu aur curat. 18 Tronul avea şase trepte şi un reazem din aur pentru picioare, care era fixat de tron. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare, iar lângă fiecare rezemătoare era aşezat câte un leu. 19 Alţi doisprezece lei erau aşezaţi de-o parte şi de alta a celor şase trepte. Aşa ceva nu se mai făcuse pentru nici un regat. 20 Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau din aur şi toate vasele din Palatul Pădurii Libanului erau din aur pur, întrucât argintul nu era de mare preţ în zilele lui Solomon. 21 Căci regele avea corăbii de Tarşiş[g] care navigau cu slujitorii lui Hiram[h] şi o dată la trei ani aduceau aur, argint, fildeş, maimuţe şi păuni.

22 Regele Solomon i-a întrecut în bogăţie şi în înţelepciune pe toţi regii pământului. 23 Toţi regii pământului căutau să-l vadă pe Solomon ca să-i asculte înţelepciunea pe care Dumnezeu o pusese în inima lui. 24 An de an, fiecare dintre cei care veneau îşi aducea darul: vase de argint şi de aur, arme, mirodenii, cai şi catâri. 25 Solomon avea patru mii de grajduri pentru cai şi care şi douăsprezece mii de călăreţi[i], pe care îi ţinea atât în cetăţile pentru care, cât şi împreună cu el, la Ierusalim. 26 El stăpânea peste toate regatele, de la râu[j] până în ţara filistenilor şi până la hotarul Egiptului. 27 Regele a făcut ca argintul să fie la fel de obişnuit în Ierusalim precum pietrele, iar cedrii la fel de numeroşi precum sicomorii de pe dealuri[k]. 28 Caii lui Solomon erau aduşi din Egipt[l] şi din toate celelalte ţări.

29 Celelalte fapte ale lui Solomon, de la început până la sfârşit, nu sunt scrise oare în „Cronicile profetului Natan“, în „Profeţia şilonitului Ahia“ şi în „Viziunile văzătorului Ido“, cele cu privire la Ieroboam, fiul lui Nebat? 30 Solomon a domnit timp de patruzeci de ani la Ierusalim, peste tot Israelul. 31 Apoi Solomon s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în cetatea tatălui său, David. Şi în locul lui a domnit fiul său Roboam.

Footnotes:

  1. 2 Cronici 9:4 Sau: scările pe care urca la Casa Domnului
  2. 2 Cronici 9:9 Aproximativ 3,6 t
  3. 2 Cronici 9:10 Sau: almug, specie de ienupăr, cu lemn plăcut mirositor; şi în v. 11
  4. 2 Cronici 9:13 Aproximativ 20 t
  5. 2 Cronici 9:15 Aproximativ 7 kg; unitatea de măsură nu este dată în TM, putând fi vorba şi despre şase sute şaizeci şi şase de beka, echivalentul a aproximativ 3,5 kg
  6. 2 Cronici 9:16 Aproximativ 3,5 kg; unitatea de măsură nu este dată în TM, putând fi vorba şi despre trei sute de beka, echivalentul a aproximativ 1,8 kg; textul paralel din 1 Regi 10:17 conţine trei mine, echivalentul a aproximativ 1,8 kg
  7. 2 Cronici 9:21 Sau: corăbii pentru negoţ; Tarşiş era probabil cea mai îndepărtată colonie feniciană în acea vreme, situată în Spania ori Sardinia. De aceea, o „corabie de Tarşiş“ era una solidă, în stare să transporte marfă la distanţe mari.
  8. 2 Cronici 9:21 TM: Huram, o variantă a lui Hiram
  9. 2 Cronici 9:25 Sau: cai
  10. 2 Cronici 9:26 Eufrat
  11. 2 Cronici 9:27 Sau: din Şefela; vezi nota de la 1:15
  12. 2 Cronici 9:28 Sau: din Muzur sau Musri, în Capadocia (Asia Mică)
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes