36 Apoi poporul ţării l-a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, şi l-a făcut rege în locul tatălui său, la Ierusalim.

Domnia lui Ioahaz peste Iuda

Iehoahaz[a] era în vârstă de douăzeci şi trei de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Monarhul Egiptului l-a detronat la Ierusalim şi a pus peste ţară un tribut de o sută de talanţi[b] de argint şi un talant[c] de aur. Monarhul Egiptului l-a pus rege peste Iuda şi Ierusalim, pe Eliachim, fratele lui Iehoahaz, şi i-a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe fratele său, Iehoahaz, Neco l-a luat şi l-a dus în Egipt.

Domnia lui Iehoiachim peste Iuda

Iehoiachim era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeul său. Împotriva lui a pornit la război Nebucadneţar[d], împăratul Babilonului. Acesta l-a legat cu lanţuri de bronz ca să-l ducă în Babilon. Nebucadneţar a dus în Babilon şi din vasele Casei Domnului şi le-a pus în palatul[e] său din Babilon. Celelalte fapte ale lui Iehoiachim, toate urâciunile pe care le-a săvârşit şi ceea ce a fost găsit împotriva lui, sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel şi ai lui Iuda“. În locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.

Domnia lui Iehoiachin peste Iuda

Iehoiachin era în vârstă de optsprezece[f] ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de trei luni şi zece zile. El a făcut ce este rău înaintea Domnului. 10 În anul următor, împăratul Nebucadneţar a trimis să-l aducă la Babilon împreună cu obiectele scumpe ale Casei Domnului, iar în locul lui l-a pus rege peste Iuda şi peste Ierusalim pe unchiul[g] său, Zedechia.

Domnia lui Zedechia peste Iuda

11 Zedechia era în vârstă de douăzeci şi unu de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. 12 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeul său, şi nu s-a smerit înaintea profetului Ieremia care vorbea din partea Domnului. 13 S-a răzvrătit chiar împotriva împăratului Nebucadneţar care-l pusese să jure pe Dumnezeu. S-a încăpăţânat şi şi-a împietrit inima ca să nu se întoarcă la Domnul, Dumnezeul lui Israel. 14 Toate căpeteniile preoţilor, precum şi poporul şi-au înmulţit şi ei nelegiuirile, luându-se după toate obiceiurile idolatre ale neamurilor şi au pângărit Casa Domnului, pe care El o sfinţise la Ierusalim. 15 Domnul, Dumnezeul strămoşilor lor, Şi-a trimis tot timpul mesagerii la ei, i-a trimis pentru că Îi era milă de poporul Lui şi de Lăcaşul Său. 16 Ei însă i-au luat în derâdere pe mesagerii lui Dumnezeu, I-au dispreţuit cuvintele şi I-au batjocorit profeţii, până când mânia Domnului faţă de poporul Său a ajuns fără leac.

Căderea Ierusalimului

17 Domnul l-a ridicat împotriva lor pe împăratul caldeenilor[h]. El le-a ucis tinerii cu sabia chiar în Lăcaşul lor. Nu a avut milă nici de feciori, nici de fecioare, nici de bătrâni, nici de gârbovi. Domnul i-a dat pe toţi în mâna sa. 18 Toate vasele Casei lui Dumnezeu, mari şi mici, tezaurul Casei Domnului, bogăţiile regelui şi ale căpeteniilor sale, pe toate le-a dus în Babilon. 19 Au dat foc Casei lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalimului, au dat foc tuturor palatelor şi au distrus toate vasele preţioase. 20 Pe cei ce au scăpat de sabie, i-a dus în captivitate la Babilon, iar aceştia au devenit sclavii lui şi ai fiilor lui, până când a ajuns la putere împărăţia Persiei, 21 adică până când ţara s-a bucurat de Sabatele ei, împlinindu-se astfel Cuvântul Domnului spus prin Ieremia. Tot timpul cât a rămas pustiită, ţara s-a odihnit până când s-au împlinit şaptezeci de ani.

Edictul de repatriere a evreilor

22 În primul an al domniei lui Cirus[i], împăratul Persiei, ca să se împlinească Cuvântul Domnului spus prin Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, şi acesta a pus să se vestească prin viu grai şi prin scrisori în toată împărăţia sa următoarele:

23 „Aşa vorbeşte Cirus, împăratul Persiei: «Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care mi-a dat toate regatele pământului, m-a numit să-I zidesc o Casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el! Lăsaţi-l să plece!»“

Footnotes

  1. 2 Cronici 36:2 TM: Ioahaz, o variantă a lui Iehoahaz; şi în v. 4
  2. 2 Cronici 36:3 Aproximativ 3 t
  3. 2 Cronici 36:3 Aproximativ 30 kg
  4. 2 Cronici 36:6 Nebucadneţar (Nabucodonosor, cf. LXX, VUL) (604-561 î.Cr.)
  5. 2 Cronici 36:7 Sau: templul
  6. 2 Cronici 36:9 Un mss TM, câteva mss LXX, Siriacă (vezi şi 2 Regi 24:8); cele mai multe mss TM: opt
  7. 2 Cronici 36:10 Cf. 2 Regi 24:17; Ebr.: fratele, termen care se referă de multe ori la o rudă apropiată
  8. 2 Cronici 36:17 Sau: babilonienilor
  9. 2 Cronici 36:22 Cirus II cel Mare (559-530 î.Cr.); se referă la anul 539 î.Cr., primul an după cucerirea Babilonului