2 Cronici 26
Nouă Traducere În Limba Română
Domnia lui Uzia peste Iuda
26 Poporul lui Iuda l-a luat pe Uzia[a], care era în vârstă de şaisprezece ani şi l-a făcut rege în locul tatălui său, Amaţia. 2 Uzia a rezidit Elatul şi l-a readus sub stăpânirea lui Iuda, după ce regele Amaţia s-a culcat alături de părinţii săi. 3 Uzia era în vârstă de şaisprezece ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de cincizeci şi doi de ani. Mama lui se numea Iecolia şi era din Ierusalim. 4 El a făcut ce este drept înaintea Domnului, tot aşa cum făcuse tatăl său, Amaţia. 5 El L-a căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, cel care îl instruia în frica de Dumnezeu. Cât timp l-a căutat pe Domnul, Dumnezeu i-a dat izbândă.
6 Când a ieşit la luptă împotriva filistenilor, el a dărâmat zidurile cetăţii Gat, zidurile cetăţii Iabne, precum şi zidurile cetăţii Aşdod, după care a zidit cetăţi în apropiere de Aşdod şi pe întregul teritoriu al filistenilor. 7 Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal şi împotriva meuniţilor. 8 Amoniţii i-au plătit tribut lui Uzia. I s-a dus faima până la hotarul Egiptului, pentru că ajunsese foarte puternic. 9 Uzia a zidit turnuri în Ierusalim, la Poarta Unghiului, la Poarta Văii şi la contrafortul din unghiul zidului şi le-a întărit. 10 A zidit turnuri în pustie şi a săpat multe fântâni, căci avea vite numeroase atât în zona deluroasă[b], cât şi în câmpie. El avea plugari şi vieri în regiunea muntoasă şi în văile fertile[c], căci îi plăcea să lucreze pământul.
11 Uzia avea o oştire care purta războiul şi care ieşea la luptă pe divizii, după numărătoarea făcută de scribul Ieiel şi de dregătorul Maaseia, sub îndrumarea lui Hanania, una dintre căpeteniile regelui. 12 Numărul total al căpeteniilor de familii, al războinicilor viteji, era de două mii şase sute. 13 Sub comanda lor, se afla oştirea alcătuită din trei sute şapte mii cinci sute de bărbaţi care purtau războiul prin puterea armelor, ajutându-l pe rege împotriva duşmanului. 14 Uzia a dotat toată oştirea cu scuturi, lănci, coifuri, platoşe, arcuri şi praştii. 15 A făcut la Ierusalim nişte maşinării inventate de un meşter, care aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe colţuri pentru a arunca cu săgeţi şi cu pietre mari. Lui Uzia i s-a dus faima până departe, căci a fost ajutat în chip minunat, până a ajuns puternic.
16 Dar când a ajuns puternic, i s-a îngâmfat inima spre pierzarea lui. El I-a fost necredincios Domnului, Dumnezeul lui, şi a intrat în Templul[d] Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii. 17 Preotul Azaria a intrat după el, însoţit fiind de optzeci de bărbaţi curajoşi, dintre preoţii Domnului. 18 Ei au stat împotriva regelui Uzia, zicându-i: „Uzia, nu-ţi este îngăduit să aduci tămâie Domnului! Doar preoţii, urmaşii lui Aaron, au fost sfinţiţi ca să aducă tămâie! Ieşi din Lăcaş! Pentru că ai fost necredincios, nu vei mai avea parte de cinste de la Domnul Dumnezeu!“ 19 Uzia, care avea deja în mână cădelniţa pentru tămâiere, s-a înfuriat. În momentul în care s-a înfuriat pe preoţi, i-a apărut lepră[e] pe frunte, chiar acolo, în prezenţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii. 20 Când preotul conducător Azaria şi ceilalţi preoţi s-au întors spre el, au văzut că avea lepră pe frunte, astfel că l-au scos în grabă de acolo. De altfel, el însuşi s-a grăbit să iasă, căci îl lovise Domnul. 21 Regele Uzia a rămas lepros până în ziua morţii lui. Pentru că era lepros, el a fost îndepărtat de la Casa Domnului şi a locuit într-o casă izolată[f]. Cel care supraveghea palatul regelui şi judeca poporul ţării era fiul său Iotam.
22 Celelalte fapte ale lui Uzia, de la început până la sfârşit, au fost scrise de profetul Isaia, fiul lui Amoţ. 23 Uzia s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în ogorul de înmormântare care aparţinea regilor, deoarece spuneau: „A fost lepros.“ Şi în locul lui a domnit fiul său Iotam.
Footnotes
- 2 Cronici 26:1 Numit şi Azaria
- 2 Cronici 26:10 Sau: din Şefela (vezi nota de la 1:15)
- 2 Cronici 26:10 Sau: în Carmel
- 2 Cronici 26:16 Vezi nota de la 3:17
- 2 Cronici 26:19 Termenul ebraic poate desemna diverse boli ale pielii, nu neapărat lepra; şi în vs. 20, 21, 23
- 2 Cronici 26:21 Sau: într-o locuinţă, eliberat de orice responsabilitate
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.