A A A A A
Bible Book List

2 Corintieni 6Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Lucrând împreună cu Dumnezeu, vă îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar. Căci El spune:

„La vremea îndurării te-am ascultat
    şi în ziua mântuirii te-am ajutat.“[a]

Iată că acum este vremea îndurării! Iată că acum este ziua mântuirii!

Slujitorii lui Dumnezeu

Nu punem nici un obstacol în calea nimănui, pentru ca slujba noastră să nu fie criticată, ci în toate ne arătăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, în îndelungă răbdare, în necazuri, în greutăţi, în strâmtorări, în bătăi, în închisori, în răscoale, în osteneli, în nopţi nedormite, în posturi, în curăţie, în cunoaştere, în răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, într-o dragoste fără ipocrizie, în Cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, în mâna dreaptă şi în mâna stângă, în glorie şi dezonoare, în defăimare şi vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte impostori, deşi suntem adevăraţi; ca nişte necunoscuţi, deşi suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, deşi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, deşi nu suntem omorâţi; 10 ca nişte întristaţi, deşi suntem întotdeauna bucuroşi; ca nişte săraci, deşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, deşi avem toate lucrurile.

11 Am vorbit deschis faţă de voi, corintienilor, iar inima ne este larg deschisă! 12 Noi nu punem nici un fel de restricţii sentimentelor noastre faţă de voi, dar voi v-aţi oprit sentimentele faţă de noi. 13 Deci, la rândul vostru – vă vorbesc ca unor copii – deschideţi-vă şi voi larg inimile!

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit!

14 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce parteneriat poate fi între dreptate şi fărădelege? Sau ce părtăşie poate fi între lumină şi întuneric? 15 Ce armonie poate fi între Cristos şi Belial[b]? Sau ce parte au în comun cel credincios cu cel necredincios? 16 Ce înţelegere poate fi între Templul lui Dumnezeu şi idoli? Noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, aşa cum a spus Dumnezeu:

„Voi locui în ei, voi umbla printre ei
    şi voi fi Dumnezeul lor,
        iar ei vor fi poporul Meu.“[c]

17 „De aceea, ieşiţi din mijlocul lor,
    separaţi-vă! zice Domnul.
Nu atingeţi nimic necurat,
    iar Eu vă voi primi.“[d]

18 „Eu voi fi Tatăl vostru,
    iar voi veţi fi fiii şi fiicele Mele,
        zice Domnul cel Atotputernic.“[e]

Footnotes:

  1. 2 Corintieni 6:2 Vezi Is. 49:8
  2. 2 Corintieni 6:15 Gr.: Beliar, o variantă a ebraicului Belial; în VT termenul îi caracteriza pe unii oameni, însemnând nelegiuit, rău, ticălos; în NT a ajuns să fie o denumire a lui Satan; este singurul loc în care apare termenul în NT
  3. 2 Corintieni 6:16 Vezi Lev. 26:12; Ier. 32:28; Ezech. 37:27
  4. 2 Corintieni 6:17 Vezi Is. 52:11; Ezech. 20:34, 41
  5. 2 Corintieni 6:18 Vezi 2 Sa 7:14; 7:8
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes