A A A A A
Bible Book List

2 Corintieni 11Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Pavel şi falşii profeţi

11 Vreau să acceptaţi puţină nebunie din partea mea şi să aveţi răbdare cu mine. Sunt gelos cu gelozia lui Dumnezeu, căci v-am logodit cu un bărbat, pentru a vă înfăţişa ca pe o fecioară curată lui Cristos. Mi-e teamă însă că, aşa cum şarpele a înşelat-o pe Eva cu viclenia lui, gândurile voastre vor fi pervertite de la sinceritatea şi curăţia faţă de Cristos. Căci dacă cineva vine şi vă predică un alt Isus decât Cel pe Care vi L-am predicat noi, sau dacă voi primiţi un alt duh decât Cel pe Care L-aţi primit, sau o altă evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, voi îngăduiţi cu uşurinţă toate acestea! Eu consider că nu le sunt inferior în nici o privinţă acelor „apostoli deosebiţi“. Chiar dacă sunt neinstruit în vorbire, nu sunt însă şi în cunoaştere; şi v-am arătat aceasta în orice fel şi în toate lucrurile.

Sau am făcut oare un păcat, umilindu-mă pentru ca voi să fiţi înălţaţi, întrucât v-am vestit Evanghelia lui Dumnezeu în dar? Am împovărat[a] alte biserici, primind plată de la ele, ca să vă slujesc vouă, iar când am fost la voi şi eram în nevoi, n-am pus povară asupra nimănui, pentru că nevoile mele au fost împlinite de către fraţii care au venit din Macedonia. M-am abţinut şi mă voi abţine de la a fi o povară pentru voi. 10 Aşa cum adevărul lui Cristos este în mine, nimeni nu va opri această laudă a mea în regiunile Ahaiei[b]. 11 De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu ştie că vă iubesc.

12 Voi continua să fac ceea ce fac, ca să distrug orice prilej al celor care vor să fie recunoscuţi ca egali ai noştri în lucrurile cu care se laudă, 13 pentru că astfel de oameni sunt apostoli falşi, lucrători care înşală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos. 14 Nu este de mirare, pentru că însuşi Satan se deghizează în înger de lumină. 15 Nu este mare lucru deci dacă slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptăţii; sfârşitul lor va fi după faptele lor.

Suferinţele lui Pavel pentru Cristos

16 Vă spun din nou: nimeni să nu creadă că sunt nebun, dar, dacă o faceţi, atunci acceptaţi-mă ca şi cum aş fi nebun, ca să mă laud şi eu puţin! 17 În această încredere lăudăroasă, ceea ce spun nu este ceea ce Domnul ar vrea să spun, ci este ca o nebunie. 18 Întrucât mulţi se laudă potrivit firii, mă voi lăuda şi eu. 19 Căci voi sunteţi înţelepţi şi-i răbdaţi cu bucurie pe nebuni! 20 Voi îngăduiţi dacă cineva vă înrobeşte, dacă cineva vă exploatează, dacă cineva vă abuzează, dacă cineva vă priveşte de sus, dacă cineva vă loveşte peste faţă. 21 O spun spre ruşinea mea, pentru că noi am fost prea slabi pentru aceasta. Dar cu orice altceva ar îndrăzni cineva să se laude – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc şi eu să mă laud! 22 Sunt ei evrei? Şi eu sunt! Sunt ei israeliţi? Şi eu sunt! Sunt ei urmaşi ai lui Avraam? Şi eu sunt! 23 Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi. Eu sunt şi mai mult! Am trudit mult mai mult, am fost în închisoare mult mai mult, am fost biciuit mult mai sever, deseori în pericol de moarte; 24 de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori am naufragiat, am fost o zi şi o noapte în largul mării, 26 adesea în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din cauza celor din neamul meu, în pericole din cauza neamurilor, în pericole în cetate, în pericole în pustie, în pericole pe mare, în pericole datorită fraţilor falşi, 27 muncind şi trudind din greu, deseori neputând dormi, flămând şi însetat, deseori fără hrană, în frig şi fără haine 28 şi, dincolo de alte lucruri, era şi preocuparea mea zilnică: îngrijorarea mea pentru toate bisericile. 29 Cine este slab şi eu să nu mă simt slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?

30 Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile care îmi arată slăbiciunea. 31 Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus, Care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint. 32 În Damasc, guvernatorul regelui Areta[c] a păzit cetatea Damasc ca să mă prindă, 33 dar am fost coborât într-un coş, printr-o fereastră din zid, şi am scăpat din mâinile lui.

Footnotes:

  1. 2 Corintieni 11:8 Lit: Am prădat
  2. 2 Corintieni 11:10 Vezi nota de la 1:1
  3. 2 Corintieni 11:32 Areta IV (9 î.Cr.-40 d.Cr), socrul lui Irod Antipa (pentru Irod Antipa vezi nota de la F.A. 4:27), rege peste nabateeni
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes