A A A A A
Bible Book List

2 Corintieni 10Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Lucrarea şi autoritatea lui Pavel

10 Eu însumi, Pavel, vă îndemn, prin blândeţea şi bunătatea lui Cristos – eu, care sunt blând când sunt cu voi, dar plin de curaj când sunt departe de voi – vă rog ca, atunci când sunt prezent, să nu fie nevoie să-mi arăt curajul de a-i înfrunta pe cei ce consideră că noi trăim după fire[a]! Noi, deşi trăim în fire, nu ne luptăm potrivit cu firea. Căci armele noastre de luptă nu sunt fireşti, ci sunt făcute puternice de Dumnezeu pentru a dărâma fortăreţe. Noi răsturnăm argumentele şi orice înălţime semeaţă care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem sclav ascultării de Cristos. Suntem gata să pedepsim orice act de neascultare, odată ce ascultarea voastră este deplină.

Voi vă uitaţi la înfăţişarea exterioară[b]. Dacă cineva este convins că este al lui Cristos, el însuşi ar trebui să ia în considerare faptul că, aşa cum el este al lui Cristos, la fel suntem şi noi. Chiar dacă mă laud ceva mai mult cu autoritatea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o pentru zidirea şi nu pentru dărâmarea voastră, nu-mi va fi ruşine de ea, pentru că nu vreau să par, prin scrisorile mele, ca unul care vrea să vă înspăimânte. 10 Unii spun: „Scrisorile lui sunt cu greutate şi puternice, dar când este prezent, este slab şi cuvântul lui este dispreţuit.“ 11 Astfel de oameni ar trebui să ia în considerare că ceea ce spunem în scrisori, când suntem absenţi, este şi în faptă când suntem prezenţi.

12 Noi n-ar trebui să îndrăznim să ne clasificăm sau să ne comparăm cu cei care se recomandă singuri, însă, când ei se măsoară unul cu altul şi se compară unul cu altul, nu dau dovadă de înţelepciune. 13 Noi însă nu ne lăudăm peste măsură, ci în măsura limitelor pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu, măsură care se întinde chiar şi până la voi. 14 Nu ne întindem dincolo de ea, ca şi cum n-am fi ajuns până la voi, căci am venit primii la voi cu Evanghelia lui Cristos. 15 Nu ne lăudăm dincolo de limite, adică cu ostenelile altora, ci nădejdea noastră este că, aşa cum credinţa voastră creşte, sfera noastră de lucru între voi va fi lărgită şi mai mult, 16 ca să putem vesti Evanghelia în ţările de dincolo de voi, fără să ne lăudăm cu o lucrare deja făcută în sfera de lucru a altuia. 17 Însă „Cel ce se laudă să se laude în Domnul.“[c] 18 Fiindcă nu cel ce se recomandă singur este aprobat, ci cel pe care Domnul îl recomandă.

Footnotes:

  1. 2 Corintieni 10:2 Lit.: carne, trup; şi în v. 3
  2. 2 Corintieni 10:7 Sau: Voi vă uitaţi numai la ceea ce se vede
  3. 2 Corintieni 10:17 Vezi Ier. 9:24
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes