2 Împăraţilor 4
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Înmulţirea untdelemnului
4 O femeie dintre nevestele fiilor(A) prorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul, şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi(B) copii ai mei şi să-i facă robi.” 2 Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi, ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.” 3 Şi el a zis: „Du-te de cere vase de afară, de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere(C) puţine. 4 Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi, toarnă din untdelemn în toate aceste vase şi pune deoparte pe cele pline.” 5 Atunci, ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele şi ea turna din untdelemn în ele. 6 Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: „Nu mai este niciun vas.” Şi n-a mai curs untdelemn. 7 Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: „Du-te de vinde untdelemnul şi plăteşte-ţi datoria, iar cu ce va rămâne, vei trăi tu şi fiii tăi.”
Fiul sunamitei
8 Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem(D). Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea. 9 Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu. 10 Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.” 11 Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo. 12 El a zis slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit înaintea lui. 13 Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: ‘Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta. Noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?’ ” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.” 14 Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu şi bărbatul ei este bătrân.” 15 Şi el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la uşă. 16 Elisei i-a zis: „La anul(E), pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu, domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi(F) pe roaba ta!” 17 Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei. 18 Copilul s-a făcut mare. Şi, într-o zi, când s-a dus pe la tatăl său la secerători, 19 a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mamă-sa!” 20 Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază şi apoi a murit. 21 Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit. 22 A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu şi apoi mă voi întoarce.” 23 Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!” 24 Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.” 25 Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele(G) Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea! 26 Acum, aleargă dar înaintea ei şi spune-i: ‘Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?’ ” Ea a răspuns: „Bine.” 27 Şi, cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.” 28 Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis(H) eu: ‘Nu mă amăgi’?” 29 Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi(I) mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi(J) de sănătate şi, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul(K) meu pe faţa copilului.” 30 Mama copilului a zis: „Viu(L) este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea. 31 Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu(M) s-a trezit.” 32 Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui. 33 Elisei a intrat(N) şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului. 34 S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins(O) peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit. 35 Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins(P) peste copil. Şi copilul a strănutat(Q) de şapte ori şi a deschis ochii. 36 Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe sunamita.” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!” 37 Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat(R) fiul şi a ieşit afară.
Moartea în oală
38 Elisei s-a întors la Ghilgal(S), şi în ţară bântuia o foamete(T). Pe când fiii prorocilor şedeau(U) înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!” 39 Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubete[a] sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea. 40 Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea(V) este în oală!” Şi n-au putut să mănânce. 41 Elisei a zis: „Luaţi făină.” A aruncat făină(W) în oală şi a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală.
Cele douăzeci de pâini de orz
42 A venit un om din Baal-Şalişa(X). A adus(Y) pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz şi spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” 43 Slujitorul său a răspuns: „Cum(Z) pot să dau din ele la o sută de inşi?” Dar Elisei a zis: „Dă oamenilor să mănânce, căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Vor(AA) mânca, şi va mai rămâne’.” 44 Atunci le-a pus pâinile înainte şi au mâncat şi le-a mai(AB) şi rămas, după cuvântul Domnului.
Footnotes
- 2 Împăraţilor 4:39 Un fel de castraveţi.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.