2 Împăraţilor 19
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Ierusalimul, scăpat
19 Când a auzit împăratul Ezechia(A) lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului. 2 A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrâni, acoperiţi cu saci, la prorocul(B) Isaia, fiul lui Amoţ. 3 Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: ‘Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară, căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, şi nu este putere pentru naştere. 4 Poate(C) că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul(D) Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel viu şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi(E) pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru ceilalţi care au mai rămas’.” 5 Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus dar la Isaia. 6 Şi Isaia(F) le-a zis: „Iată ce să spuneţi stăpânului vostru: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii(G) împăratului Asiriei. 7 Voi pune în el un duh(H) care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui» ’.” 8 Rabşache, plecând, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din(I) Lachis. 9 Atunci, împăratul Asiriei a primit o veste(J) cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s-a spus: „Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.” Şi împăratul Asiriei a trimis soli din nou lui Ezechia, zicând: 10 „Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: ‘Să nu te înşele Dumnezeul tău, în care(K) te încrezi, zicând: «Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.» 11 Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor şi cum le-au nimicit. Şi tu să fii izbăvit?! 12 Dumnezeii(L) neamurilor pe care le-au nimicit părinţii mei au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef şi pe fiii lui(M) Eden din Telasar? 13 Unde(N) sunt împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?’ ” 14 Ezechia(O) a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului şi a întins-o înaintea Domnului, 15 căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi(P) pe heruvimi! Tu(Q) eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul. 16 Doamne, pleacă-Ţi(R) urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi(S) ochii şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimis(T) pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel viu. 17 Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările 18 şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor, dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări(U) făcute de mâna omului, erau lemn şi piatră, şi i-au nimicit. 19 Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile(V) pământului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!” 20 Atunci, Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Am auzit(W) rugăciunea(X) pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.’
21 Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui:
‘Fecioara, fiica(Y) Sionului, te dispreţuieşte şi râde de tine;
fata Ierusalimului dă(Z) din cap după tine.
22 Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ai ridicat glasul?
Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii?
Împotriva Sfântului(AA) lui Israel!
23 Prin solii(AB) tăi ai batjocorit pe Domnul şi ai zis:
«Cu(AC) mulţimea carelor mele, am suit
vârful munţilor, coastele Libanului!
Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui
şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame;
24 am săpat şi am băut ape străine,
şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului.»
25 N-ai auzit că Eu demult am pregătit aceste lucruri(AD) şi că le-am hotărât din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească
şi să prefaci(AE) cetăţi întărite în mormane de dărâmături.
26 Locuitorii lor sunt neputincioşi,
îngroziţi şi înmărmuriţi;
au ajuns ca iarba(AF) de pe câmp şi ca verdeaţa fragedă,
ca iarba de pe acoperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a-i da spicul.
27 Dar ştiu(AG) când stai jos, când ieşi şi când intri
şi când eşti furios împotriva Mea.
28 Pentru că eşti furios împotriva Mea şi pentru că trufia ta a ajuns până la urechile Mele,
de aceea voi pune belciugul(AH) Meu în nările tale
şi zăbala Mea, între buzele tale
şi te voi face să te întorci pe drumul(AI) pe care ai venit.
29 Acesta să-ţi fie(AJ) semnul:
Anul acesta veţi mânca ce creşte de la sine
şi al doilea an, ce va răsări din rădăcinile rămase,
dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera,
veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor.
30 Rămăşiţa(AK) din casa lui Iuda, ce va mai rămâne,
va prinde iarăşi rădăcini dedesubt şi deasupra va da rod.
31 Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă
şi din muntele Sionului, cei scăpaţi.
Iată ce va face râvna(AL) Domnului oştirilor.
32 De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei:
Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea,
nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.
33 Se va întoarce pe drumul pe care a venit
şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.
34 Căci Eu voi ocroti(AM) cetatea aceasta ca s-o mântuiesc,
din pricina Mea şi din pricina robului(AN) Meu David’.”
35 În noaptea(AO) aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte. 36 Atunci, Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors şi a locuit la Ninive(AP). 37 Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramelec(AQ) şi Şareţer, fiii săi, l-au(AR) ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon(AS).
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.