Cuvântul vieţii

Ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noştri, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au atins cu privire la Cuvântul vieţii căci viaţa a fost arătată, iar noi am văzut-o şi depunem mărturie şi vă vestim viaţa veşnică care era cu Tatăl şi care ne-a fost arătată – deci ceea ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos. Scriem aceste lucruri pentru ca bucuria noastră[a] să fie deplină.

Umblând în lumină

Mesajul pe care l-am auzit de la El şi pe care vi-l vestim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric deloc. Dacă spunem că avem părtăşie cu El, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dacă însă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii, iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate. 10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

Footnotes

  1. 1 Ioan 1:4 Unele mss conţin: voastră