A A A A A
Bible Book List

1 Tesaloniceni 5Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Cât despre vremuri şi date, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie, pentru că voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor spune: „Pace şi siguranţă!“, atunci un dezastru neaşteptat va veni asupra lor, ca durerile naşterii peste pântecele celei însărcinate şi nu vor putea nicicum să scape. Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, aşa încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem fii ai nopţii sau ai întunericului. Aşadar, să nu mai dormim, cum fac alţii, ci să veghem şi să fim treji, pentru că cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce beau, beau noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne punem platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a primi mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, 10 Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că suntem treji, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea, încurajaţi-vă unii pe alţii şi întăriţi-vă unii pe alţii, aşa cum, de fapt, şi faceţi.

Instrucţiuni finale

12 Vă cerem, fraţilor, să-i respectaţi[a] pe cei ce se ostenesc între voi, care vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc. 13 Preţuiţi-i în dragoste, datorită lucrării lor! Trăiţi în pace între voi! 14 Vă încurajăm, fraţilor, să-i mustraţi pe cei leneşi[b], să-i încurajaţi pe cei descurajaţi, să-i ajutaţi pe cei slabi, să aveţi răbdare cu toţi! 15 Aveţi grijă ca nimeni să nu întoarcă rău pentru rău, ci urmăriţi întotdeauna să faceţi binele, atât unul altuia, cât şi tuturor.

16 Bucuraţi-vă întotdeauna!

17 Rugaţi-vă neîncetat!

18 Mulţumiţi în orice împrejurări, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi! 19 Nu stingeţi Duhul!

20 Nu dispreţuiţi profeţiile, 21 ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun! 22 Feriţi-vă de orice rău!

23 Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate şi să vă păstreze întreaga fiinţă – duhul, sufletul şi trupul vostru – fără pată la venirea Domnului nostru Isus Cristos. 24 Cel Care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.

25 Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi!

26 Salutaţi-i pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă! 27 Vă cer înaintea Domnului ca această scrisoare să le fie citită tuturor fraţilor.

28 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! (Amin)[c].

Footnotes:

  1. 1 Tesaloniceni 5:12 Sau: să-i recunoaşteţi
  2. 1 Tesaloniceni 5:14 Sau: dezordonaţi, nedisciplinaţi
  3. 1 Tesaloniceni 5:28 Unele mss timpurii nu conţin acest cuvânt; este posibil ca scribii să fi adăugat mai târziu cuvântul amen la sfârşitul fiecărei cărţi, deoarece foarte multe mss greceşti încheie toate cărţile, mai puţin Faptele Apostolilor, Iacov şi 3 Ioan, cu acest cuvânt
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes