A A A A A
Bible Book List

1 Cronici 12Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Susţinătorii lui David în exil

12 Iată-i pe cei care s-au dus la David în Ţiklag, în timp ce acesta se ţinea departe de faţa lui Saul, fiul lui Chiş (ei au fost dintre vitejii care l-au ajutat în război; aceştia mânuiau arcul şi puteau să arunce pietre sau să tragă săgeţi cu arcul atât cu mâna dreaptă, cât şi cu mâna stângă; erau beniamiţi dintre rudele lui Saul):

căpetenia Ahiezer şi Ioaş – fii ai lui Şemaa din Ghiva;

Ieziel şi Pelet – fiii lui Azmavet;

Beraca şi Iehu din Anatot;

Işmaia din Ghivon, viteaz între cei treizeci şi conducător peste treizeci;

Ieremia, Iahaziel, Iohanan şi Iozavad din Ghedera;

harufiţii – Eluzai, Ierimot, Bealia, Şemaria şi Şefatia;

korahiţii – Elkana, Işia, Azarel, Ioezer, Iaşobeam;

Ioela şi Zebadia, fii ai lui Ieroham din Ghedor.

Dintre gadiţi, s-au alăturat lui David în fortăreaţa[a] din pustie războinici viteji, luptători aleşi, care mânuiau scutul şi lancea, erau neînfricaţi ca leii şi iuţi precum gazelele pe munţi.

Ezer era căpetenia,

Obadia – al doilea,

Eliab – al treilea,

10 Mişmana – al patrulea,

Ieremia – al cincilea,

11 Atai – al şaselea,

Eliel – al şaptelea,

12 Iohanan – al optulea,

Elzabad – al nouălea,

13 Ieremia – al zecelea,

Macbanai – al unsprezecelea.

14 Aceşti gadiţi au fost căpeteniile oştirii: cel mai neînsemnat valora cât o sută de oameni, cel mai renumit – cât o mie. 15 Aceştia sunt cei ce au trecut Iordanul în prima lună a anului, atunci când acesta se revarsă peste maluri şi i-au izgonit pe toţi cei din vale, înspre răsărit şi înspre apus.

16 De asemenea, şi dintre urmaşii lui Beniamin şi ai lui Iuda au venit la David la fortăreaţă. 17 David le-a ieşit în întâmpinare şi i-a îndemnat astfel:

– Dacă veniţi la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutaţi, atunci inima mea se va uni cu voi, dar dacă vreţi să mă trădaţi duşmanilor mei, deşi nu sunt vinovat de nici o nelegiuire, Dumnezeul strămoşilor noştri să vadă şi să judece!

18 Atunci Amasai, căpetenia celor treizeci, a fost îmbrăcat cu Duhul şi a zis:

– Suntem de partea ta, David! Suntem cu tine, fiu al lui Işai! Pace! Pace ţie şi pace celor ce te ajută! Căci Însuşi Dumnezeul tău te-a ajutat!

David i-a primit şi i-a pus căpetenii peste ceată.

19 Şi dintre manasiţi au trecut de partea lui David, atunci când el i-a însoţit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Ei[b] însă nu le-au fost de ajutor filistenilor, fiindcă domnitorii acestora au hotărât să-l trimită înapoi pe David, zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“ 20 Când David a plecat înspre Ţiklag, au trecut de partea lui manasiţii Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu şi Ţiletai, toţi fiind căpetenii ale miilor care erau în Manase. 21 Ei l-au ajutat împotriva cetei de jefuitori, căci toţi erau războinici viteji şi au ajuns conducători în oştire. 22 În fiecare zi veneau la David oameni ca să-l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu.

23 Iată numărul căpeteniilor înarmate pentru război, care au venit la David, în Hebron, ca să întoarcă spre el regatul lui Saul, după Cuvântul Domnului:

24 dintre urmaşii lui Iuda, care purtau scut şi lance, au fost şase mii opt sute de oameni înarmaţi pentru război;

25 dintre simeoniţi, războinici viteji, au fost şapte mii o sută;

26 dintre leviţi, au fost patru mii şase sute;

27 Iehoiada, conducătorul clanului lui Aaron, împreună cu trei mii şapte sute de oameni;

28 Ţadok, un războinic tânăr şi viteaz, împreună cu douăzeci şi două de căpetenii din familia sa;

29 dintre beniamiţi, rude ale lui Saul, au fost trei mii (până atunci majoritatea se păstrase loiali familiei lui Saul);

30 dintre efraimiţi, au fost douăzeci de mii opt sute de războinici viteji, bărbaţi renumiţi în familiile lor;

31 din jumătatea seminţiei lui Manase, au fost optsprezece mii, desemnaţi pe nume ca să vină să-l pună rege pe David;

32 dintre isahariţi, cei care au înţeles vremurile, astfel încât Israel să ştie ce trebuie să facă, au fost două sute de căpetenii, precum şi toate rudele acestora aflate sub comanda lor;

33 din Zabulon, cei în stare să meargă la oaste, instruiţi să lupte cu toate armele de război, au fost cincizeci de mii, gata să-l sprijine pe David cu o inimă hotărâtă;

34 din Neftali, au fost o mie de căpetenii şi, împreună cu acestea, treizeci şi şapte de mii de oameni înarmaţi cu scut şi suliţă;

35 dintre daniţi, instruiţi pentru război, au fost douăzeci şi opt de mii şase sute;

36 din Aşer, cei în stare să meargă la oaste, instruiţi pentru război, au fost patruzeci de mii;

37 dintre cei care erau dincolo de Iordan, adică dintre rubeniţi, gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase, înarmaţi pentru luptă cu tot felul de arme de război, au fost o sută douăzeci de mii.

38 Toţi aceşti războinici, care puteau ajuta oştirea, au venit cu gând de pace la Hebron ca să-l pună pe David rege peste tot Israelul. De asemenea, toţi ceilalţi din Israel s-au unit cu ei ca să-l facă pe David rege. 39 Au stat acolo, împreună cu David, timp de trei zile, mâncând şi bând, căci cei din poporul lor le pregătiseră masa. 40 Chiar şi vecinii lor, până în ţinutul lui Isahar, al lui Zabulon şi al lui Neftali, au adus mâncare încărcată pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe vite – provizii de făină, turte de smochine şi de stafide, ulei şi vin, vite şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.

Footnotes:

  1. 1 Cronici 12:8 Vezi nota de la 11:16; şi în v. 16
  2. 1 Cronici 12:19 Sau: David şi oamenii lui
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes