1 Cronici 27
Nouă Traducere În Limba Română
Diviziile militare şi căpeteniile lor
27 Aceştia au fost israeliţii după numărul lor, cu căpeteniile peste familii, căpeteniile peste mii şi peste sute şi dregătorii care slujeau regelui în orice lucru ce ţinea de cetele care intrau şi care ieşeau din slujbă lună de lună, în fiecare lună a anului; fiecare ceată avea douăzeci şi patru de mii de oameni.
2 În fruntea primei cete, pentru luna întâi, era Iaşobeam, fiul lui Zabdiel, ceata lui având douăzeci şi patru de mii de oameni. 3 El era dintre urmaşii lui Pereţ şi era căpetenia tuturor conducătorilor oştirii în luna întâi.
4 În fruntea cetei pentru luna a doua, era ahohitul Dodai; ceata lui îl avea drept conducător pe Miklot; erau douăzeci şi patru de mii de oameni în ceata lui.
5 A treia căpetenie militară, pentru luna a treia, era Benaia, fiul preotului Iehoiada. El era căpetenia cetei sale de douăzeci şi patru de mii de oameni. 6 Benaia acesta era unul dintre cei treizeci de viteji ai lui David şi căpetenie a acestora. La conducerea cetei sale era fiul său Amizabad.
7 Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael, fratele lui Ioab, şi după el Zebadia, fiul lui. Şi ceata lui avea douăzeci şi patru de mii de oameni.
8 A cincea căpetenie, pentru luna a cincea, era izrahitul Şamhut, ceata lui având douăzeci şi patru de mii de oameni.
9 Al şaselea, pentru luna a şasea, era Ira, fiul lui Icheş din Tekoa, ceata lui având douăzeci şi patru de mii de oameni.
10 Al şaptelea, pentru luna a şaptea, era pelonitul Heleţ, unul dintre urmaşii lui Efraim, ceata lui având douăzeci şi patru de mii de oameni.
11 Al optulea, pentru luna a opta, era huşatitul Sibecai, dintre zerahiţi, ceata lui având douăzeci şi patru de mii de oameni.
12 Al nouălea, pentru luna a noua, era anatotitul Abiezer, dintre beniamiţi, ceata lui având douăzeci şi patru de mii de oameni.
13 Al zecelea, pentru luna a zecea, era netofatitul Maharai, dintre zerahiţi, ceata lui având douăzeci şi patru de mii de oameni.
14 Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era piratonitul Benaia, unul dintre urmaşii lui Efraim, ceata lui având douăzeci şi patru de mii de oameni.
15 Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era netofatitul Heldai, un urmaş al lui Otniel, ceata lui având tot douăzeci şi patru de mii de oameni.
Căpeteniile seminţiilor lui Israel
16 Căpeteniile seminţiilor lui Israel erau următorii:
conducătorul rubeniţilor era Eliezer, fiul lui Zicri;
al simeoniţilor – Şefatia, fiul lui Maaca;
17 al leviţilor – Haşabia, fiul lui Chemuel, iar al urmaşilor lui Aaron – Ţadok;
18 al lui Iuda – Elihu, unul dintre fraţii lui David;
al lui Isahar – Omri, fiul lui Mihail;
19 al lui Zabulon – Işmaia, fiul lui Obadia;
al lui Neftali – Ierimot, fiul lui Azriel;
20 al urmaşilor lui Efraim – Osea, fiul lui Azazia;
al unei jumătăţi din seminţia lui Manase – Ioel, fiul lui Pedaia;
21 al celeilalte jumătăţi din seminţia lui Manase, în Ghilad – Ido, fiul lui Zaharia;
al lui Beniamin – Iaasiel, fiul lui Abner;
22 al lui Dan – Azarel, fiul lui Ieroham.
Acestea au fost căpeteniile seminţiilor lui Israel. 23 David nu a inclus în numărul lor pe cei în vârstă de douăzeci de ani sau mai puţin, pentru că Domnul promisese că va înmulţi pe Israel ca stelele cerului. 24 Ioab, fiul Ţeruiei, începuse numărătoarea, dar nu a terminat-o. Din cauza numărătorii izbucnise mânia împotriva lui Israel, iar rezultatul numărătorii nu a fost trecut în „Cronicile regelui David“.
Funcţionarii regelui
25 Azmavet, fiul lui Adiel, era responsabil de vistieriile regelui;
Ionatan, fiul lui Uzia, era responsabil de magaziile din ţară, din cetăţi, din sate şi din turnuri[a].
26 Ezri, fiul lui Chelub, era responsabil de cei ce se ocupau cu munca câmpului, care lucrau pământul.
27 Şimei din Rama era responsabil de vii,
iar Zabdi, şifmitul, – de cramele cu vin din vii.
28 Ghederitul Baal-Hanan era responsabil de livezile de măslini şi de sicomorii din zona deluroasă[b],
iar Ioaş – de depozitele cu ulei.
29 Şitrai din Şaron era responsabil de vitele care păşteau în Şaron,
iar Şafat, fiul lui Adlai, – de vitele din văi.
30 Ismaelitul Obil era responsabil de cămile, iar meronotitul Iehdeia de măgăriţe.
31 Hagritul Iaziz era responsabil de turme.
Toate acestea erau căpeteniile care aveau grijă de proprietăţile regelui David.
32 Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, om cu discernământ şi scrib.
Iehiel, fiul lui Hacmoni, avea grijă de fiii lui David.
33 Ahitofel era sfetnicul regelui; architul Huşai era prietenul regelui.
34 După Ahitofel, au mai fost sfetnici: Iehoiada, fiul lui Benaia, şi Abiatar.
Conducătorul oştirii regelui era Ioab.
Footnotes
- 1 Cronici 27:25 Sau: din fortificaţii
- 1 Cronici 27:28 Ebr.: Şefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului şi ţărmul Mediteranei
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.