David doreşte să aducă chivotul la Ierusalim

13 David s-a sfătuit cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi conducătorii. După aceea David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă credeţi că este bine şi dacă lucrul acesta vine de la Domnul, Dumnezeul nostru, să ne împărţim şi să dăm de ştire fraţilor noştri care au rămas în toate regiunile lui Israel, chiar şi preoţilor şi leviţilor din cetăţile care au păşuni, ca să se strângă la noi şi să aducem Chivotul Dumnezeului nostru la noi, căci pe vremea lui Saul nu am căutat să aflăm despre el.“ Toată adunarea a fost de acord să se facă astfel, căci hotărârea aceasta a părut dreaptă întregului popor. David a strâns tot Israelul, de la râul Şihor[a] din Egipt şi până la Lebo-Hamat[b], ca să aducă Chivotul lui Dumnezeu din Chiriat-Iearim.

Apoi David şi întregul Israel au plecat spre Baala (adică Chiriat-Iearim) care aparţine de Iuda, ca să aducă de acolo Chivotul lui Dumnezeu, Chivotul care poartă Numele Domnului, Cel Care şade deasupra heruvimilor. Au aşezat Chivotul lui Dumnezeu într-un car nou, după ce l-au luat din casa lui Abinadab, iar Uza şi Ahio conduceau carul. David şi întregul Israel sărbătoreau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea, cântând din lire, din harfe, din tamburine, din chimvale şi din trâmbiţe. Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza şi-a întins mâna să apuce Chivotul, deoarece boii erau să-l răstoarne. 10 Atunci mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uza şi l-a lovit pentru că pusese mâna pe Chivot. Uza a murit acolo, înaintea lui Dumnezeu.[c]

11 David s-a mâniat pentru că Domnul Se dezlănţuise împotriva lui Uza şi a numit acel loc Pereţ-Uza[d], nume care i-a rămas până în ziua de azi. 12 În ziua aceea David s-a temut de Dumnezeu şi a zis: „Cum să aduc la mine Chivotul lui Dumnezeu?“ 13 Şi David nu a mai adus Chivotul la el, în Cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom, ghititul. 14 Chivotul lui Dumnezeu a rămas cu familia lui Obed-Edom, în casa lui, timp de trei luni, iar Domnul a binecuvântat familia lui Obed-Edom şi tot ce era al lui.

Footnotes

  1. 1 Cronici 13:5 Un alt nume pentru Râul (uedul) Egiptului, fiind vorba fie de modernul Wadi el-Arish, în NE Sinaiului, fie chiar de braţul răsăritean al Deltei Nilului
  2. 1 Cronici 13:5 Sau: intrarea în Hamat
  3. 1 Cronici 13:10 Chivotul nu trebuia purtat într-un car (vezi Ex. 25:12-15) şi nu trebuia să fie atins (vezi Num. 4:15)
  4. 1 Cronici 13:11 Pereţ-Uza înseamnă Izbucnirea împotriva lui Uza

Chivotul adus de David în casa lui Obed-Edom

13 David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai-marii. Şi David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiţi cu cale şi dacă lucrul acesta vine de la Domnul, Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părţile la fraţii noştri care au rămas(A) în toate ţinuturile lui Israel şi la preoţi şi leviţi în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strângă la noi şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci(B) nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.” Toată adunarea a hotărât să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor. David a strâns(C) pe tot Israelul, de la Şilhor(D), în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din(E) Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu. Şi David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala(F), la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade(G) între heruvimi. Au pus într-un car(H) nou chivotul lui Dumnezeu, pe care l-au luat din casa(I) lui Abinadab. Uza şi Ahio cârmuiau carul. David(J) şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând şi zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trâmbiţe. Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii era să-l răstoarne. 10 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Domnul l-a lovit pentru că(K) întinsese mâna pe chivot. Uza a murit(L) acolo înaintea lui Dumnezeu. 11 David s-a mâniat că Domnul făcuse o spărtură lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea, locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza[a]. 12 David s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: „Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?” 13 David n-a tras chivotul la el, în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat. 14 Chivotul(M) lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Şi Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom(N) şi tot ce era al lui.

Footnotes

  1. 1 Cronici 13:11 Sau: Spărtura lui Uza.