Add parallel Print Page Options

Dumnezeu Se arată a doua oară

Când a isprăvit(A) Solomon de zidit Casa Domnului, casa(B) împăratului şi tot(C) ce a găsit cu cale să facă, Domnul S-a arătat a doua oară lui Solomon, cum i Se arătase la(D) Gabaon. Şi Domnul i-a zis: „Îţi(E) ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc casa aceasta pe care ai zidit-o ca(F) să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii(G) Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie. Şi tu, dacă vei umbla(H) înaintea Mea cum(I) a umblat tatăl tău, David, cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele, voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum(J) am spus tatălui tău, David, când am zis: ‘Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.’ Dar(K), dacă vă veţi abate de la Mine voi şi fiii voştri, dacă nu veţi păzi poruncile Mele şi legile Mele pe care vi le-am dat şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, voi(L) nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine casa pe care am sfinţit-o Numelui(M) Meu, şi Israel va ajunge de râs(N) şi de pomină printre toate popoarele. Şi oricât de înaltă este casa(O) aceasta, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit şi va fluiera. Şi va zice: ‘Pentru ce(P) a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi casei acesteia?’ Şi i se va răspunde: ‘Pentru că au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, care a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit, de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele’.”

Cetăţile zidite de Solomon

10 După douăzeci(Q) de ani, Solomon zidise cele două case: Casa Domnului şi casa împăratului. 11 Atunci, fiindcă Hiram(R), împăratul Tirului, dăduse lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos şi aur cât a voit, împăratul Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileei. 12 Hiram a ieşit din Tir să vadă cetăţile pe care i le dădea Solomon. Dar nu i-au plăcut 13 şi a zis: „Ce cetăţi mi-ai dat, frate?” Şi le-a numit(S) Ţara Cabul, nume pe care l-au păstrat până în ziua de azi. 14 Hiram trimisese împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur. 15 Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă(T) pe care i-a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului şi a casei sale Milo(U), şi a zidului Ierusalimului, Haţorului(V), Meghidoului(W) şi Ghezerului(X). 16 Faraon, împăratul Egiptului, venise şi cucerise Ghezerul, îi dăduse foc şi omorâse pe canaaniţii(Y) care locuiau în cetate. Apoi, îl dăduse de zestre fetei lui, nevasta lui Solomon. 17 Şi Solomon a zidit Ghezerul, Bet-Horonul(Z) de jos, 18 Baalatul(AA) şi Tadmorul în pustia ţării, 19 toate cetăţile slujindu-i ca magazii şi fiind ale lui: cetăţile pentru(AB) care, cetăţile pentru călărime şi tot ce a găsit cu(AC) cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban şi în toată ţara peste care împărăţea. 20 Iar(AD) pe tot poporul care mai rămăsese din amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi, nefăcând parte din copiii lui Israel, 21 pe urmaşii lor care mai rămăseseră(AE) după ei în ţară şi pe care(AF) copiii lui Israel nu-i putuseră nimici cu desăvârşire, Solomon i-a luat(AG) ca robi de corvoadă(AH), şi aşa au fost până în ziua de astăzi. 22 Dar Solomon n-a întrebuinţat ca robi(AI) de corvoadă pe copiii lui Israel, căci ei erau oameni de război, slujitorii lui, căpeteniile lui, căpitanii lui, cârmuitorii carelor şi călărimii lui. 23 Căpeteniile puse de Solomon peste lucrări erau în număr de cinci sute cincizeci(AJ), însărcinaţi să privegheze pe lucrători. 24 Fata(AK) lui Faraon s-a suit din cetatea lui David în casa(AL) ei, pe care i-o zidise Solomon. Atunci a zidit el Milo(AM). 25 Solomon aducea(AN) de trei ori pe an arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire, pe altarul pe care-l zidise Domnului, şi ardea tămâie pe cel care era înaintea Domnului. Şi a isprăvit astfel casa. 26 Împăratul(AO) Solomon a mai făcut şi corăbii la Eţion-Gheber(AP), lângă Elot, pe ţărmurile Mării Roşii, în ţara Edomului. 27 Şi Hiram(AQ) a trimis cu aceste corăbii, la slujitorii lui Solomon, pe înşişi slujitorii lui, marinari care cunoşteau marea. 28 S-au dus la Ofir(AR) şi au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, pe care i-au adus împăratului Solomon.

Vedenia de la Ghivon: Solomon este avertizat

După ce Solomon a terminat de zidit Casa Domnului, palatul regelui şi tot ceea ce-şi dorise să facă, Domnul i S-a arătat a doua oară, tot aşa cum i Se arătase la Ghivon. Domnul i-a zis:

„Ţi-am ascultat rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o; am sfinţit această Casă pe care ai zidit-o, punându-Mi Numele acolo pentru totdeauna. Ochii şi inima Mea vor fi acolo în toate zilele. Cât despre tine, dacă vei umbla înaintea Mea aşa cum a umblat tatăl tău, David, în curăţie de inimă şi în dreptate, împlinind tot ce ţi-am poruncit şi păzind legile şi hotărârile Mele, voi întări pe vecie tronul domniei tale peste Israel, aşa cum i-am promis tatălui tău, David, atunci când am spus: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş la tronul lui Israel!» Dar dacă voi sau urmaşii voştri vă veţi întoarce de la Mine, dacă nu veţi păzi poruncile şi legile pe care vi le-am dat, dacă vă veţi depărta, dacă veţi sluji altor dumnezei şi vă veţi închina înaintea lor, atunci îl voi îndepărta pe Israel din ţara pe care i-am dat-o şi voi lepăda dinaintea Mea Casa pe care am sfinţit-o pentru Numele Meu, iar Israel va ajunge de pomină şi de batjocură printre toate popoarele. Şi oricât de impunătoare este această Casă acum, toţi cei care vor trece pe lângă ea se vor îngrozi, vor fluiera şi vor întreba: «De ce a făcut Domnul astfel acestei ţări şi acestei Case?» Atunci li se va răspunde: «Pentru că L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, Cel Care i-a scos pe strămoşii lor din ţara Egiptului, şi pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit, de aceea a adus Domnul peste ei toată această nenorocire.»“

Alte realizări ale lui Solomon

10 La sfârşitul celor douăzeci de ani, timp în care Solomon zidise cele două clădiri – Casa Domnului şi palatul regelui – 11 (Hiram, regele Tirului, îi dăduse lui Solomon lemne de cedru şi de chiparos şi aur cât a dorit), regele Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileii. 12 Hiram a ieşit din Tir să vadă cetăţile pe care i le-a dat Solomon, dar nu i-au plăcut. 13 Atunci a zis: „Ce fel de cetăţi mi-ai dat, frate?“ Şi le-a numit ţara Cabul[a], nume pe care îl poartă şi astăzi. 14 Hiram îi trimisese regelui Solomon o sută douăzeci de talanţi[b] de aur.

15 Aşa au stat lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a folosit regele Solomon pentru a zidi Casa Domnului, palatul său, Milo[c], zidul Ierusalimului şi cetăţile Haţor, Meghido şi Ghezer. 16 Faraonul Egiptului se dusese, capturase Ghezerul şi-i dăduse foc. Îi omorâse pe canaaniţii din cetate şi i-o dăduse ca zestre fiicei sale, soţia lui Solomon. 17 Solomon a rezidit cetăţile Ghezer, Bet-Horonul de Jos, 18 Baalat şi Tadmor[d] în pustie, în interiorul ţării, 19 precum şi toate cetăţile pentru provizii, pe care Solomon le avea, cetăţile pentru care şi cetăţile pentru cavalerie[e], şi tot ceea ce a dorit Solomon să zidească în Ierusalim, în Liban şi în toată ţara aflată sub stăpânirea sa. 20 Iar pe toţi cei ce au mai rămas dintre amoriţi, hitiţi, periziţi, hiviţi şi iebusiţi – cei ce nu făceau parte din Israel – 21 adică dintre urmaşii acestora, care au rămas în ţară şi pe care israeliţii nu i-au putut nimici[f] de tot, Solomon i-a folosit la muncă forţată şi aşa au rămas până astăzi. 22 Dar Solomon nu i-a folosit pe israeliţi ca sclavi, căci aceştia îi slujeau ca ostaşi, slujitori, demnitari, ofiţeri şi conducători de care şi de cavalerie. 23 Căpeteniile puse să supravegheze lucrarea lui Solomon şi poporul care o făcea, erau în număr de cinci sute cincizeci.

24 Fiica lui Faraon s-a suit din Cetatea lui David, la palatul pe care Solomon îl zidise pentru ea. Atunci a zidit el Milo.

25 De trei ori pe an, Solomon aducea arderi de tot şi jertfe de pace[g] pe altarul pe care-l zidise pentru Domnul şi ardea tămâie înaintea Domnului împreună cu jertfele. Astfel, el a terminat Casa.

26 Regele Solomon a construit şi nişte corăbii la Eţion-Gheber, care se află lângă Elat, în ţara Edomului, pe ţărmul Mării Roşii[h]. 27 Hiram şi-a trimis slujitorii, marinari care cunoşteau marea, pentru a sluji împreună cu slujitorii lui Solomon. 28 Ei s-au dus la Ofir şi au luat de acolo patru sute douăzeci de talanţi[i] de aur, pe care i-au adus apoi regelui Solomon.

Footnotes

  1. 1 Regi 9:13 Cabul sună asemănător cu expresia ebraică pentru bun-de-nimic
  2. 1 Regi 9:14 Aproximativ 3,6 t
  3. 1 Regi 9:15 Milo înseamnă plin şi se referă, probabil, la un sistem de terase artificiale umplute cu stânci şi susţinute de ziduri; şi în v. 24
  4. 1 Regi 9:18 Sau: Tamar
  5. 1 Regi 9:19 Sau: cai
  6. 1 Regi 9:21 Termenul ebraic se referă la un lucru sau o persoană dedicate irevocabil Domnului, fie ca dar, fie printr-o distrugere completă
  7. 1 Regi 9:25 Vezi nota de la 3:15
  8. 1 Regi 9:26 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor - vezi Iona 2:5, unde acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf
  9. 1 Regi 9:28 Aproximativ 12,5 t