Promisiunea Duhului Sfânt şi înălţarea lui Isus la cer

Teofilus,

În prima carte[a] am scris despre toate lucrurile pe care a început Isus să le facă şi să-i înveţe pe oameni până în ziua în care a fost luat în cer, după ce le dăduse mai întâi porunci, prin Duhul Sfânt, apostolilor pe care-i alesese. După suferinţa Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu[b].

În timp ce se afla laolaltă cu ei, le-a poruncit astfel: „Să nu vă îndepărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi promisiunea Tatălui, despre care aţi auzit de la Mine. Căci Ioan a botezat cu[c] apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.“

Prin urmare, atunci când s-au strâns laolaltă, ei L-au întrebat:

– Doamne, în vremea aceasta vei restaura împărăţia lui Israel?

El le-a răspuns:

– Nu este treaba voastră să cunoaşteţi vremurile sau momentele pe care Tatăl le-a aşezat prin propria Sa autoritate. Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.

După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost înălţat şi, în timp ce ei se uitau, un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. 10 Şi cum priveau ei spre cer, în timp ce El pleca, iată că li s-au înfăţişat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, 11 care le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Isus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer.“

Matia ales în locul lui Iuda

12 Atunci ei s-au întors în Ierusalim de pe muntele numit „al Măslinilor“, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum parcurs în ziua de Sabat[d]. 13 Când au intrat în casă, au urcat în camera de sus, unde stăteau de obicei. Acolo erau: Petru, Ioan, Iacov, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov – fiul lui Alfeus –, Simon zelotul şi Iuda – fiul lui Iacov. 14 Toţi aceştia stăruiau în rugăciune în acelaşi gând, împreună cu femeile, cu Maria – mama lui Isus – şi cu fraţii Lui.

15 În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor, o mulţime de aproape o sută douăzeci de oameni, şi le-a zis: 16 „Bărbaţi, fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai dinainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, cu privire la Iuda, care a devenit călăuza celor ce L-au arestat pe Isus. 17 El era numărat ca fiind unul dintre noi şi fusese ales să ia parte la această slujire. 18 (Din răsplata pentru nelegiuirea lui, omul acesta şi-a cumpărat un ogor şi, căzând cu capul în jos, a plesnit în două pe la mijloc şi i s-au vărsat toate intestinele în acel loc. 19 Lucrul acesta a devenit cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim, astfel că ogorul acela a fost numit, în limba lor, „Acheldama“, adică „Ogorul sângelui“.) 20 Căci în cartea Psalmilor este scris:

«Fie-i locuinţa pustiită
    şi nimeni să nu mai locuiască în ea!»[e]

şi

«Slujba lui s-o ia altul!»[f]

21 Trebuie deci ca, dintre bărbaţii care ne-au însoţit în toată perioada în care Domnul Isus a umblat printre noi, 22 începând de la botezul lui Ioan şi până în ziua în care Isus a fost luat sus de la noi, unul din aceştia să devină împreună cu noi un martor al învierii Lui.“

23 Şi au propus doi: pe Iosif, numit Barsabas, căruia i se mai zicea şi Iustus, şi pe Matias. 24 Ei s-au rugat astfel: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceştia doi l-ai ales 25 ca să ia locul în slujirea şi apostolia aceasta, de la care s-a abătut Iuda ca să se ducă la locul lui!“ 26 Au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Matias, care a fost socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Footnotes

  1. Faptele Apostolilor 1:1 Gr.: logos, adică lucrare, tratat; este vorba despre Evanghelia după Luca
  2. Faptele Apostolilor 1:3 Împărăţia lui Dumnezeu reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor; peste tot în carte
  3. Faptele Apostolilor 1:5 Sau: în
  4. Faptele Apostolilor 1:12 Cf. Mişna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiţie: 300 î.Cr.-200 d.Cr.) călătoria în ziua de Sabat era limitată la o distanţă de 2000 de coţi, cu puţin peste 1 km
  5. Faptele Apostolilor 1:20 Vezi Ps. 69:25
  6. Faptele Apostolilor 1:20 Vezi Ps. 109:8