Add parallel Print Page Options

Psalmul 95

Veniţi să cântăm cu veselie Domnului
şi să(A) strigăm de bucurie către Stânca(B) mântuirii noastre.
Să mergem înaintea Lui cu laude,
să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Căci(C) Domnul este un Dumnezeu mare,
este un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.
El ţine în mână adâncimile pământului
şi vârfurile munţilor sunt ale Lui.
A Lui este marea(D), El a făcut-o,
şi mâinile Lui au întocmit uscatul:
veniţi să ne închinăm şi să ne smerim,
să ne plecăm genunchiul(E) înaintea Domnului, Făcătorului nostru!
Căci El este Dumnezeul nostru
şi noi(F) suntem poporul păşunei Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui… O, de aţi asculta azi(G) glasul Lui! –
„Nu vă împietriţi inima ca la Meriba(H),
ca în ziua de la Masa, în pustie,
unde părinţii(I) voştri M-au ispitit
şi M-au încercat, măcar că văzuseră(J) lucrările Mele.
10 Patruzeci(K) de ani M-am scârbit de neamul acesta
şi am zis: ‘Este un popor cu inima rătăcită;
ei nu cunosc căile Mele.’
11 De aceea am jurat(L) în mânia Mea:
‘Nu vor intra în odihna Mea!’ ”