Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe şi de toate vietăţile şi vitele care erau împreună cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au potolit. Fântânile adâncului şi stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer s-a oprit. Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârşitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, iar în a şaptesprezecea zi a lunii a şaptea, arca s-a oprit pe munţii Ararat. Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munţilor.

După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o şi a trimis afară un corb care a zburat încoace şi încolo, până când apele de pe pământ s-au uscat. Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe pământ au scăzut; dar porumbelul n-a găsit nici un loc unde să se aşeze, pentru că încă era apă pe tot pământul. De aceea el s-a întors la Noe în arcă, iar acesta şi-a întins mâna, l-a luat şi l-a adus la el în arcă. 10 El a mai aşteptat încă şapte zile şi apoi a trimis din nou porumbelul din arcă. 11 Porumbelul s-a întors la el seara, iar în cioc avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe şi-a dat seama că apele de pe pământ scăzuseră. 12 A mai aşteptat încă şapte zile, iar apoi a trimis din nou porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el.

13 În anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în prima zi a lunii întâi, pământul era uscat. Noe a ridicat învelitoarea arcei şi a văzut că pământul era uscat. 14 În a douăzeci şi şaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat de tot. 15 Atunci Dumnezeu i-a spus lui Noe: 16 „Ieşi afară din arcă, tu, împreună cu soţia ta, cu fiii tăi şi cu soţiile acestora. 17 Scoate afară toate vieţuitoarele care sunt cu tine – păsările, animalele[a], precum şi toate animalele mici care mişună pe pământ[b] – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare şi să se înmulţească.“ 18 Astfel, Noe a ieşit din arcă împreună cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi. 19 De asemenea, toate vieţuitoarele, potrivit felurilor lor, toate animalele mici şi toate păsările, tot ce mişună pe pământ, au ieşit şi ele din arcă.

20 Atunci Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate şi din toate păsările curate şi le-a adus ca ardere de tot pe altar. 21 Domnul a simţit o aromă plăcută şi a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, chiar dacă[c] înclinaţia minţii lui este înspre rău din tinereţe, şi nici nu voi mai distruge toate vieţuitoarele, aşa cum am făcut-o.

22 Atâta timp cât va dăinui pământul,
    nu vor înceta
semănatul şi seceratul,
    frigul şi căldura,
vara şi iarna,
    ziua şi noaptea.“

Footnotes

  1. Geneza 8:17 Aici cu sensul de vite şi animale sălbatice
  2. Geneza 8:17 Vezi nota de la 1:24; şi în v. 19
  3. Geneza 8:21 Sau: pentru că