Add parallel Print Page Options

Fraţilor, chiar dacă(A) un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti(B), să-l ridicaţi cu(C) duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca(D) să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă(E) sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea(F) lui Hristos. Dacă(G) vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic(H), se înşală singur. Fiecare(I) să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu(J) cu privire la alţii; căci fiecare(K) îşi va purta sarcina lui însuşi. Cine(L) primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. Nu(M) vă înşelaţi: „Dumnezeu(N) nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce(O) seamănă omul, aceea va şi secera. Cine(P) seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. (Q) nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă(R) nu vom cădea de oboseală. 10 Aşadar(S), cât avem prilej, să(T) facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor(U) în credinţă. 11 Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăşi mâna mea! 12 Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă(V) silesc să primiţi tăierea împrejur numai(W) ca să nu sufere(X) ei prigonire pentru Crucea lui Hristos. 13 Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru. 14 În ceea ce mă priveşte(Y), departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită(Z) faţă de mine şi eu, faţă de lume! 15 Căci în(AA) Hristos Isus nici tăierea împrejur şi nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură(AB) nouă. 16 Şi(AC) peste toţi cei ce vor umbla după(AD) dreptarul acesta şi peste Israelul(AE) lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare! 17 De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port(AF) semnele Domnului Isus pe trupul meu. 18 Fraţilor, harul(AG) Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.