Iov 37-39

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

37 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot
şi sare din locul ei.
² Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său,
bubuitul care iese din gura Lui!
³ Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor
şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
⁴ Apoi se aude un bubuit^(A), tună cu glasul Lui măreţ,
şi nu mai opreşte fulgerul de îndată ce răsună glasul Lui.
⁵ Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat;
face lucruri^(B) mari pe care noi nu le înţelegem.
⁶ El zice zăpezii^(C): ‘Cazi pe pământ!’
Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
⁷ Pecetluieşte mâna tuturor oamenilor,
pentru ca toţi să se recunoască^(D) de făpturi ale Lui.
⁸ Fiara sălbatică se^(E) trage într-o peşteră
şi se culcă în vizuina ei.
⁹ Vijelia vine de la miazăzi
şi frigul, din vânturile de la miazănoapte.
¹⁰ Dumnezeu, prin suflarea^(F) Lui, face gheaţa
şi micşorează locul apelor mari.
¹¹ Încarcă norii cu aburi
şi-i risipeşte scânteietori;
¹² mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui,
pentru împlinirea^(G) a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.
¹³ Îi face să pară ca o nuia^(H)
cu care loveşte pământul^(I)
sau ca un semn al^(J) dragostei Lui.
¹⁴ Iov, ia aminte la aceste lucruri!
Priveşte^(K) liniştit minunile lui Dumnezeu!
¹⁵ Ştii cum cârmuieşte Dumnezeu norii
şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
¹⁶ Înţelegi^(L) tu plutirea norilor,
minunile Aceluia a cărui ştiinţă este^(M) desăvârşită?
¹⁷ Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele
când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?
¹⁸ Poţi tu să întinzi^(N) cerurile ca El,
tari ca o oglindă turnată?
¹⁹ Arată-ne ce trebuie să-I spunem.
Căci suntem prea neştiutori ca să-I putem vorbi.
²⁰ Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi?
Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
²¹ Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor,
dar va trece un vânt şi-l va curăţi.
²² De la miazănoapte ne vine aurora
şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
²³ Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge^(O),
căci este mare în^(P) tărie,
dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge.
²⁴ De aceea, oamenii trebuie să se teamă^(Q) de El;
El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred^(R) înţelepţi.”

² „Cine^(T) este cel ce Îmi întunecă planurile
prin cuvântări^(U) fără pricepere?
³ Încinge-ţi mijlocul^(V) ca un viteaz,
ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
⁴ Unde^(W) erai tu când am întemeiat pământul?
Spune, dacă ai pricepere.
⁵ Cine i-a hotărât măsurile, ştii?
Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
⁶ Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?
Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului
⁷ atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie
şi când toţi^(X) fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
⁸ Cine^(Y) a închis marea cu porţi
când s-a aruncat din pântecele mamei ei;
⁹ când i-am făcut haină din nori
şi scutece din întuneric;
¹⁰ când i-am pus hotar^(Z)
şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
¹¹ când am zis: ‘Până aici să vii, să nu treci mai departe;
aici să ţi se oprească^(AA) mândria valurilor tale’?
¹² De când eşti, ai poruncit^(AB) tu dimineţii?
Ai arătat zorilor locul lor,
¹³ ca să apuce capetele pământului
şi să scuture pe cei răi^(AC) de pe el?
¹⁴ Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete
şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
¹⁵ Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina^(AD) lor
şi braţul^(AE) care se ridică să fie zdrobit?
¹⁶ Ai pătruns tu până la izvoarele^(AF) mării?
Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
¹⁷ Ţi s-au deschis porţile^(AG) morţii?
Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?
¹⁸ Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului?
Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.
¹⁹ Unde este drumul care duce la locaşul luminii?
Şi întunericul unde îşi are locuinţa?
²⁰ Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor
şi să cunoşti cărările locuinţei lor?
²¹ Ştii, căci atunci erai născut
şi numărul zilelor tale este mare!
²² Ai ajuns tu până la cămările^(AH) zăpezii?
Ai văzut tu cămările grindinei,
²³ pe care^(AI) le păstrez pentru vremurile de strâmtorare,
pentru zilele de război şi de bătălie?
²⁴ Pe ce cale se împarte lumina?
Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?
²⁵ Cine a deschis^(AJ) un loc de scurgere ploii
şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,
²⁶ pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori,
pe un pustiu unde nu sunt oameni;
²⁷ pentru ca să adape^(AK) locurile pustii şi uscate
şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
²⁸ Are ploaia^(AL) tată?
Cine dă naştere picăturilor de rouă?
²⁹ Din al cui sân iese gheaţa
şi cine naşte promoroaca^(AM) cerului,
³⁰ ca apele să se îngroaşe ca o piatră
şi faţa adâncului să^(AN) se întărească?
³¹ Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei^(AO)
sau să dezlegi frânghiile Orionului?
³² Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului
şi tu cârmuieşti Ursa-Mare cu puii ei?
³³ Cunoşti tu legile^(AP) cerului?
Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?
³⁴ Îţi înalţi tu glasul până la nori,
ca să chemi să te acopere râuri de ape?
³⁵ Poţi tu să arunci fulgerele ca să plece?
Îţi zic ele: ‘Iată-ne!’?
³⁶ Cine^(AQ) a pus înţelepciunea în negura norilor
sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?
³⁷ Cine poate să numere norii cu înţelepciune
şi să verse burdufurile cerurilor,
³⁸ pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi
şi bulgării de pământ să se lipească împreună?
³⁹ Tu^(AR) izgoneşti prada pentru leoaică
şi tu potoleşti foamea puilor de lei
⁴⁰ când stau ghemuiţi în vizuina lor,
când stau la pândă în culcuşul lor?
⁴¹ Cine pregăteşte corbului^(AS) hrana,
când puii lui strigă spre Dumnezeu,
când umblă rătăciţi şi flămânzi?

39 Ştii tu când îşi fac caprele sălbatice puii?
Vezi tu pe cerboaice^(AT) când fată?
² Numeri tu lunile în care sunt însărcinate
şi cunoşti tu vremea când nasc?
³ Ele se pleacă, fată puii
şi scapă iute de durerile lor.
⁴ Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod;
pleacă şi nu se mai întorc la ele.
⁵ Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic,
izbăvindu-l de orice legătură?
⁶ I-am dat^(AU) ca locuinţă pustiul
şi pământul sărac ca locaş.
⁷ El râde de zarva cetăţilor
şi n-aude strigătele stăpânului care-l mână.
⁸ Străbate munţii ca să-şi găsească hrana
şi umblă după tot ce este verde.
⁹ Vrea bivolul sălbatic^(AV) să fie în slujba ta?
Şi stă el noaptea la ieslea ta?
¹⁰ Îl poţi lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă?
Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi?
¹¹ Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare?
Şi-i laşi tu grija lucrărilor tale?
¹² Te laşi tu pe el pentru căratul roadelor tale,
ca să le strângă în aria ta?
¹³ Aripa struţului bate cu veselie,
de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.
¹⁴ Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle
şi le lasă să se încălzească în nisip.
¹⁵ Ea uită că piciorul le poate strivi,
că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
¹⁶ Este aspră^(AW) cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei.
Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
¹⁷ Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune^(AX)
şi nu i-a făcut parte de pricepere.
¹⁸ Când se scoală şi porneşte,
râde de cal şi de călăreţul lui.
¹⁹ Tu dai putere calului
şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
²⁰ Tu-l faci să sară ca lăcusta?
Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza.
²¹ Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui,
se aruncă^(AY) asupra celor înarmaţi;
²² îşi bate joc de frică, nu se teme
şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
²³ Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el,
suliţa şi lancea strălucesc,
²⁴ fierbe de aprindere, mănâncă pământul,
n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa.
²⁵ La sunetul trâmbiţei parcă zice: ‘Înainte!’.
De departe miroase bătălia,
glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă.
²⁶ Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul
şi îşi întinde aripile spre miazăzi?
²⁷ Oare din porunca ta se înalţă vulturul
şi îşi aşază cuibul^(AZ) pe înălţimi?
²⁸ El locuieşte în stânci,
acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor.
²⁹ De acolo descoperă el prada
şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
³⁰ Puii lui îi beau sângele
şi, acolo unde sunt hoituri^(BA), acolo-i şi vulturul.”