Revelaţia cu privire la vecinii lui Israel

10 În al treilea an de domnie al lui Cirus, împăratul Persiei, i-a fost descoperit un cuvânt lui Daniel, cel care fusese numit Beltşaţar. Cuvântul este adevărat şi vesteşte un mare război. El a priceput cuvântul, înţelegerea acestuia venindu-i printr-o viziune.

În acele zile eu, Daniel, eram în jale de trei săptămâni. Nu am mâncat bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nu m-am uns deloc, până nu s-au împlinit cele trei săptămâni.

În ziua a douăzeci şi patra a lunii întâi, mă aflam pe malul râului cel mare, care se cheamă Tigru. Mi-am ridicat privirea, m-am uitat şi iată că acolo era un bărbat îmbrăcat în in şi încins la coapse cu un brâu de aur de Ufaz. Trupul lui era asemenea crisolitului, faţa lui – ca strălucirea fulgerului, ochii lui – ca torţele de foc, mâinile şi picioarele lui – ca luciul bronzului lustruit, iar glasul său – ca vuietul mulţimii.

Numai eu, Daniel, am văzut viziunea; bărbaţii care erau cu mine nu au văzut-o, însă au fost cuprinşi de o frică atât de mare, încât au luat-o la fugă pentru a se ascunde. Astfel am fost lăsat singur, privind această mare viziune. Puterea m-a părăsit, culoarea feţei mi s-a schimbat ca la un mort şi am rămas fără vlagă. Am auzit apoi sunetul cuvintelor sale, iar când am auzit sunetul cuvintelor sale, am căzut leşinat[a] cu faţa la pământ.

10 Atunci o mână m-a atins şi m-a aşezat pe genunchii şi pe mâinile mele tremurânde. 11 El mi-a zis:

– Daniele, om plăcut lui Dumnezeu, ia aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune! Stai în picioare, căci acum am fost trimis la tine!

Când mi-a vorbit astfel, m-am ridicat tremurând.

12 Apoi a continuat:

– Nu te teme, Daniele, căci cuvintele tale au fost ascultate chiar din prima zi în care te-ai hotărât în inima ta să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău! Cuvintele tale au fost auzite şi tocmai din pricina lor am venit eu acum. 13 Dar căpetenia împărăţiei Persiei[b] mi s-a împotrivit timp de douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, a venit să mă ajute, căci fusesem lăsat acolo, cu împăraţii Persiei[c]. 14 Acum am venit să te învăţ cu privire la ceea ce se va întâmpla cu poporul tău în zilele de pe urmă, căci viziunea se referă tot la acele zile.

Read full chapter

Footnotes

  1. Daniel 10:9 Vezi nota de la 8:18
  2. Daniel 10:13 Şi în v. 20
  3. Daniel 10:13 TM; Teodotion: ajute; l-am lăsat acolo, cu căpetenia împărăţiei Persiei