28 Simeon L-a luat în braţe, L-a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:

29 „Acum, Stăpâne, eliberează-l[a] pe robul Tău în pace,
    după cuvântul Tău,
30 căci ochii mei au văzut mântuirea Ta,
31 pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor
32 o lumină care să slujească celorlalte neamuri drept revelaţie,
    iar poporului Tău, Israel, drept glorie!“

33 Tatăl şi mama lui Isus se mirau de ceea ce se spunea despre El.

34 Simeon i-a binecuvântat şi i-a zis Mariei, mama lui Isus:

„Iată, Copilul Acesta este rânduit pentru căderea şi ridicarea multora în Israel şi pentru a fi un semn care va stârni împotrivire, 35 ca astfel să fie descoperite gândurile din multe inimi. Şi o sabie va străpunge chiar sufletul tău!“

Read full chapter

Footnotes

  1. Luca 2:29 Lit.: Acum, Stăpâne, Tu îl eliberezi. Imnul acesta este cunoscut sub numele de Nunc Dimitis, care în latină înseamnă Acum, eliberează