Isaia 26

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

26 În ziua^(A) aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea^(B) ca ziduri şi întăritură. ² Deschideţi^(C) porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. ³ Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. ⁴ Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci^(D) Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. ⁵ El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea^(E) îngâmfată; a doborât-o la pământ şi a aruncat-o în ţărână. ⁶ Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub paşii celor obijduiţi. ⁷ Calea^(F) dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului. ⁸ De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea^(G) judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta. ⁹ Sufletul^(H) meu Te doreşte noaptea şi duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea. ¹⁰ Dacă^(I) ierţi pe cel rău, el totuşi nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara^(J) în care domneşte neprihănirea şi nu caută la măreţia Domnului. ¹¹ Doamne, mâna Ta este puternică: ei^(K) n-o zăresc, dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi. ¹² Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi. ¹³ Doamne, Dumnezeul nostru, alţi^(L) stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine şi numai Numele Tău îl chemăm. ¹⁴ Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre şi nu se vor mai scula, căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit şi le-ai şters pomenirea. ¹⁵ Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării. ¹⁶ Doamne, ei Te-au căutat când erau în strâmtorare^(M); au început să se roage când i-ai pedepsit. ¹⁷ Cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată^(N) gata să nască şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi departe de Faţa Ta, Doamne! ¹⁸ Am zămislit, am simţit dureri şi, când să naştem, am născut vânt: ţara nu este mântuită şi locuitorii^(O) ei nu sunt născuţi. ¹⁹ Să învie dar morţii^(P) Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă^(Q) şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.” ²⁰ „Du-te, poporul meu, intră^(R) în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te^(S) câteva clipe, până va trece mânia! ²¹ Căci iată, Domnul iese^(T) din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă şi nu va mai acoperi uciderile.