Reînnoirea legământului pe muntele Ebal

30 Atunci Iosua a zidit un altar Domnului, Dumnezeul lui Israel, pe muntele Ebal, 31 aşa cum Moise, robul Domnului, le poruncise israeliţilor potrivit celor scrise în Cartea Legii lui Moise: un altar din pietre întregi, neatinse de unelte din fier, altar pe care să aducă Domnului arderi de tot şi jertfe de pace[a].

32 Acolo, înaintea israeliţilor, Iosua a scris pe pietre o copie a Legii lui Moise. 33 Întregul Israel, bătrânii, dregătorii şi judecătorii lui stăteau de-o parte şi de alta a Chivotului, în faţa preoţilor leviţi care duceau Chivotul Legământului cu Domnul. Jumătate din popor, străini sau evrei, erau aşezaţi în faţa muntelui Garizim, iar cealaltă jumătate în faţa muntelui Ebal, aşa cum poruncise mai înainte Moise, robul Domnului, în scopul binecuvântării poporului Israel.

34 Apoi Iosua a citit toate cuvintele Legii – binecuvântările şi blestemele – potrivit tuturor celor scrise în Cartea Legii. 35 Nu a existat nici o poruncă din toate cele poruncite de Moise pe care să nu o fi citit Iosua înaintea întregii adunări a lui Israel, inclusiv înaintea femeilor, a copiilor, precum şi a străinilor care trăiau în mijlocul lor.

Read full chapter

Footnotes

  1. Iosua 8:31 Adesea tradus prin jertfe de comuniune sau jertfe de mulţumire, deoarece poartă şi aceste sensuri