23 „Aşa vorbeşte Domnul:

«Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui,
    cel tare să nu se laude cu tăria lui,
        iar cel bogat să nu se laude cu bogăţia lui,
24 ci, cel ce se laudă să se laude
    că Mă înţelege, că Mă cunoaşte
şi că ştie că Eu sunt Domnul Care arăt îndurare[a]
    şi Care înfăptuiesc judecată şi dreptate pe pământ,
        fiindcă în acestea Îmi găsesc Eu plăcerea, zice Domnul.»“

Read full chapter

Footnotes

  1. Ieremia 9:24 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului; peste tot în carte