Add parallel Print Page Options

Prigonirea creştinilor

Saul(A) se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi(B), afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei. Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan şi l-au(C) jelit cu mare tânguire. Saul, de partea lui, făcea prăpăd(D) în Biserică, intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă. Cei ce se împrăştiaseră(E) mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul. Filip(F) s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri(G) necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea(H) şi punea în uimire(I) pe poporul Samariei. 10 Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare-aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte mare”. 11 Îl ascultau cu luare-aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui. 12 Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia(J) Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi, cât şi femei. 13 Chiar Simon a crezut şi, după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.

Petru şi Ioan în Samaria

14 Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. 15 Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să(K) primească Duhul Sfânt. 16 Căci nu Se pogorâse încă(L) peste niciunul din ei, ci fuseseră numai(M) botezaţi în Numele(N) Domnului Isus. 17 Atunci, Petru şi Ioan au pus(O) mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt. 18 Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani 19 şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt”. 20 Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai(P) crezut că darul(Q) lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! 21 Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. 22 Pocăieşte-te dar de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să(R) ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă, 23 căci văd că eşti plin de fiere amară(S) şi în lanţurile fărădelegii.” 24 Simon a răspuns: „Rugaţi-vă(T) voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis”. 25 După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate ale samaritenilor.

Filip şi famenul etiopian

26 Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu”. 27 Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un(U) etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit(V) la Ierusalim ca să se închine, 28 se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia. 29 Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!” 30 Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” 31 Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el. 32 Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El(W) a fost dus ca o oaie la tăiere şi ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; 33 în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.” 34 Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” 35 Atunci, Filip a luat cuvântul, a început(X) de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus. 36 Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă, ce(Y) mă împiedică să fiu botezat?” 37 Filip a zis: „Dacă(Z) crezi din toată inima, se poate”. Famenul a răspuns: „Cred(AA) că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”. 38 A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. 39 Când au ieşit din apă, Duhul(AB) Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, 40 Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.